De 1 Decembrie, Dan Negru îndeamnă la schimbare! ”Puțină smerenie, pentru că am luat o Românie Mare și trăim într-o Românie Mică! Ne îndopăm doar cu mititei și ne uităm la parade. Nimic altceva”

Având în vedere contextul de criză actual, cu toții se întreabă  ce va face vedeta de Revelion, căci cu siguranță telespectatorii îl vor urmări cu sufletul la gură pe Antena 1, acolo unde va fi prezent cu cel de-al 21-lea Revelion, program  care l-a făcut pe Negru să devină regele audiențelor în Noaptea dintre ani. Și pentru că tot există zvonuri despre salariul său din televiziune, Negru a făcut declarații exclusive pentru Ciao.ro.

Dan, faci Revelion pe timp de pandemie? Gata filmările pentru cel mai tare Revelion al tuturor timpurilor? Cum a fost la filmări? Câte măști și dezinfectant ai folosit și cât de stresat ai fost?

E al 21-lea an în care prezint Revelioane, am început la TVR și ar fi nedrept să nu spun asta. Acu’ cătiva ani, TVR mi-a făcut public oferta de a prezența Revelionul la ei pe pagină lor de socializare. 21 de Revelioane cred că e o performanță greu de atins în anii care vin. Era de neacceptat că anul asta să nu-l fac dar nu a fost ușor să-i conving pe unii. Chiar dacă Revelionul e un brand tv puternic în România, e tot mai greu să convingi televiziunile să-l facă. Anul ăsta am refuzat două oferte de Revelion online pentru că încă mă consider un om de tv, dar nu știu ce va fi în anii care vin în legătură cu Revelioanele.  Așa că, să ne bucurăm de ăștia 21 de ani pe care i-am petrecut împreună. Nu sunt stresat atât de tare încât să devin ipohondru. Îmi păstrez echilibrul.

Vei avea invitați unul și unul, de la Selly la…Trump? Cum crezi că va fi această ediție 2021? Că de audiențe nu mai vorbim. Se pare că rămâi lider incontestabil! Dacă stăm acasă și nu avem liber la distracții, toți ochii vor fi ațintiți la tine!

Mă întristează asta. În fiecare an le-am cerut oamenilor să nu rămână cu mine de Revelion, să-și găsească prieteni, familie lângă care să stea. Nu televizorul trebuie să fie opțiunea de petrecere a timpului liber! Familia, prietenii? Câte Revelioane ai de petrecut într-o viață? Puține! Și atunci nu e păcat să le faci cu Negru la tv? O spun și anul ăsta, chiar dacă suntem blocați în case: uitați-vă în ochii prietenilor, a copiilor, a părinților de Revelion și nu în ochii lui Negru! Lăsați-l pe Negru deoparte, bucurați-vă de familie! Anul ăsta, cu atât mai mult!

Dacă te-ai întâlni „pe bune” cu Trump, ce i-ai spune cu privire la faptul că a pierdut alegerile?

Că are timp să se pregătească pentru următoarele. Am povestit cu domnul Radu Beligan despre proiectele domniei sale când avea mult peste 80 de ani și era energic și plin de încredre. Trump să se pregătească pentru alegerile următoare. Asta i-aș spune deși cred că deja o face.

Cum primești mesajele astea despre „Revelionul lui Negru” pe timp de Coronavirus?
Amuzante. Mă întreb mereu cine sunt ăia care fac celebrele memeuri din online cu Revelioanele lui Negru că i-aș angaja scenariști. Televiziunile au scenariști mai slabi decât niște puști din online. Și ăia din tv sunt plătiți regește pe când ăștia din online o fac din pasiune.

Sunt curioasă dacă tu te uiți la Revelioanele cu tine? Și ce note îți dai când te privești?

Le văd în montaj de atâtea ori că le știu pe de rost dar totuși mă uit. Fie în direct pe 31, fie în reluare pe 1 Ianuarie. Nu-mi place de mine la tv. Nu mi-a plăcut niciodată. La cum arată televiziunea, și aici mă includ și eu, dacă aș fi simplu telespectator, aș sta doar pe Netflix și pe canalele sportive.

Vorba aceea și a mesajelor pe care le primești pe rețelele de socializare: „Danuțule, te prinde Revelionul vaccinat?”. Ești pro sau contra vaccin anti Covid? Ai acasă un medic stomatolog, pe soția ta, Codruța. Ce părere aveți despre vaccin? Îl faceți sau nu pentru voi și copii? Crezi în el? Crezi că ajută?

Am văzut glumele din online cu „rugați-vă să nu facă Negru Covid ca să avem Revelion”. Dar trebuie să fii idiot să ai o părere în ziua de azi. Dacă o ai, ești distrus, ești crucificat de ceilalți. Primesc zeci de mesaje de la oameni care mă întreabă dacă să se vaccineze sau nu. Cum aș putea eu să le dau un sfat. De ce ți-ai pune sănătatea pe mâna unui Host tv? În final, chiar dacă soția mea e medic, eu sunt un Host tv. Ce vom face noi cu  copiii și cu noi, dacă ne vaccinăm sau nu, e treaba noastră. Nu e de dat niciun sfat. Fiecare trebuie să-și judece sănătatea singur și să decidă dacă merită sau nu.

Anul acesta aveai ceva programat pentru noaptea dintre ani? Aveai de prezentat evenimente sau de obicei stai acasă de Revelion, cu familia? Ai pierdut ceva bun, vreun contract important?

Încă de acum doi ani am avut contract semnat ca să prezint Revelionul pentru românii din New York. Nu ar fi fost prima dată când prezint spectacole pentru comunitatea românilor din America și oamenii mi-au și trimis un avans anul trecut.  L-am dat înapoi încă din vară deși ei erau optimișți că de Revelion lucrurile vor reveni la normal. Nu au revenit. Am pierdut contractul ăla. Am pierdut mai multe astfel de contracte dar nu am cerut bani de la stat. Că nu e treaba statului cum îmi agonisesc eu câștigurile. Și nu sunt printre cei care ar trebui să se plângă. Sunt mulți alții care au nevoie de ajutorul statului după toată perioda asta. Cu toate contractele pe care le-am pierdut, eu nu sunt printre cei care ai nevoie de banii statului!

Într-un timp foarte scurt au plecat dintre noi oameni valoroși ai teatrului românesc! Tu ai câte o poveste despre fiecare, pe care o așterni pe paginile tale… Care personaj sau actor ți-a fost însă cel mai drag de-a lungul timpului și de care te leagă o prietenie mai mare, să-i spunem așa?

Mi-e greu să aleg unul anume. Sunt unii de care am avut șansa să mă leg și de la care am învățat mult. Am prins generații diferite. Dacă ar fi să aleg unul din golden age-ul scenei româneșți l-aș alege pe Florin Piersic. Tocmai am filmat cu el o ediție care se va difuza la tv de Crăciun. Mă leagă de Florin mai mult decât o relație profesională, mă leagă o prietenie de niște ani și un respect pe care i-l port. Dar, îmi sunt apropiați și alți artișți din golden age. Suntem niște nemernici, noi toți cei din televiziuni, media, care ignorăm brandurile artistice. Niciunde în lume nu există disprețul față de trecut așa cum există la noi.

Ce valori crezi că pierd românii în aceste vremuri pe care le trăim?

Depinde de la om la om. Aia care nu le aveau, n-au ce pierde. Aia care le-au avut, și le păstrează. Eșți un om slab când o pandemie îți distruge valorile. Vremurile astea îi vor face pe ăia bogați și mai bogați și pe amărâți, și mai săraci. La fel e și cu valorile pe care le are fiecare.

Cum ți se par ieșirile și afirmațiile lui Dan Bittman cu privire la Coronavirus?

Vedetele rock, oriunde in lume, au opinii, păreri, idei. Nu mi l-aș imagina pe Bono de la U2 fără opinii sau pe Bob Dylan fără păreri. Despre virusul ăsta au avut păreri contrare mari staruri mondiale, fotbaliști celebri, actori dar nimeni nu le-a pus la zid. Ronaldo crede una pe când Madonna zicea altceva. Dar când condamni un om pentru o opinie, bună sau proastă, e periculos. Bittman a uitat pe moment că trăiește într-o parte de lume în care hate-reala e sport național. Fie că ții cu unii sau cu alții.

Ne paște un nou lockdown în luna decembrie. Ce părere ai dacă vom fi ținuți iar în case? Vin și sărbătorile…economia e la pământ. 

Când toți pariază pe un lockdown, eu pariez că nu va fi niciun lockdown de sărbători. Dar, da. Economia e la pământ dar încă uraganul nu a venit. Eu cred că atunci când norii crizei sanitare vor dispărea, la orizont va apărea uraganul economic care va spulbera totul. Nu vreau să fiu precum colegii mei de prin televiziuni, panicând, dar n-am văzut încă nimic. Economic încă n-a început furtuna. Și dacă nu va fi, însemnă că nimic din regulile economice bazale pe care le știm, nu mai sunt valabile. Criza economică e încă acoperită de criza sanitară.

Ce mesaj crezi că ar trebui transmis românilor, de 1 Decembrie? Ai amintiri din copilărie legate de această zi?

Am multe amintiri legate de 1 Decembrie. Ieri chiar am povestit cu Mircea Rusu despre un concert pe care l-am prezentat la Alba Iulia prin 1995 de ziua României. Erau pe scenă toți, Pittiș, Adrian Pintea, Ștefan Iordache. Mesajul nu sunt eu în măsura să-l dau dar le-aș cere celor cu putere să aibă Și puțină smerenie pentru că noi am luat o Românie Mare și trăim într-o Românie Mică. Suntem generații întregi care de 1 Decembrie doar ne îndopăm cu mititei și ne uităm la parade. Nimic altceva.

Care sunt așteptările și rezoluțiile tale pentru anul 2021? Mai îndrăznești să speri, să visezi?

Da, evident. Am planuri mari! E prea mică pandemia asta încât să-mi poată lua visele.

Cum vezi tu anul 2021 în televiziune?

Televiziunea a intrat bolnavă oricum în pandemie, s-a însănătoșit un pic pe fondul crizei când publicul a revenit pe TV ca să vadă ce se întâmplă dar va cunoaște un recul uriaș când totul se va termina. Publicul va da vina pe noi, cei din tv, pentru toate breaking news-urile de panică și pentru toate informațiile toxice rulate pe ecrane. Ca mijloc media, televiziunea va avea mult de suferit în anii care vin. N-a știut să gestioneze pozitiv și obiectiv criza asta. De exemplu, cu televziunile din ziua de azi, dormice de breaking news cu orice preț și părtinitoare,  al doilea Război Mondial ar fi fost probabil o catastrofă mult mai mare.

Îți mai amintești care a fost primul tău job și ce ai făcut cu primii bani câștigați atunci?

Lucrez la radio încă din 1991, eram angajat pe vremea aia la RTV, RadioTeleviziunea Română și ambele instituții erau într-una singură. Nu mai știu ce făceam cu banii dar probabil, zgârcit cum îmi place să se spună că sunt, i-oi fi pus în pușculiță.

Ești mereu pe fază și ai postări bine documentate pe Facebook. Tu te ocupi personal de pagina ta?

Da. Sunt paginile mele. Online mi-a dat șansa să arăt că Negru care urlă la TV e de fapt și altul nu doar ăla. Online îți dă șanse pe care radioul sau televiziunea nu ți le dădea. Nu mai există filtre, ești așa cum ești tu. Celelate medii de informare au multe filtre până ca omul adevărat să ajungă public.

Între tine, Andreea Esca, Mihaela Rădulescu, Andreea Marin, Smiley și Pavel Bartoș, cine crezi că are cel mai tare și cel mai mare salariu din televiziune și de ce? Pe cine ai pune pe primul loc?

E clar că m-aș plasa pe ultimul loc, nu am știut să-mi negociez niciodată bine banii din TV și n-am avut niciodată impresar. Dar mă enervează cât de mult se speculează și se exagerează banii câștigați de mine și de asta mi-am și propus ca atunci când voi fi liber de contracte să arăt banii câștigați de mine în TV. Văd deseori salariile câștigate de mine în articole de presă și îmi dau seama că e nevoie să existe măcar o unitate de măsură pentru că zvonurile sunt brand național.

Sursa: ciao.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com