AD

MONDEN

Diana Sar, declarații inedite despre viața ei amoroasă: „Încă nu am întâlnit femeia cu care să îmi doresc să creez o relație”

todayaprilie 18, 2022

Background
share close
AD
AD
Diana Sar, declarații inedite despre viața ei amoroasă: "Încă nu am întâlnit femeia cu care să îmi doresc să creez o relație"

Diana Sar este cunoscută pentru activitatea ei ca model, fiind protagonista a numeroase editoriale de modă, dar și datorită apariției în celebrul serial Vlad, care a fost difuzat câțiva ani pe PRO TV.

O prezență foarte apreciată pe rețelele de socializare, Diana Sar s-a remarcat și datorită stilului ei, un mix între stylish, cool și apariții extrem de sexy.

„Nu mi-am format neapărat un stil, adică îmi place să fiu versatilă. Adică uneori îmi place să fiu elegantă, alteori să mă duc sport, alteori edgy. Mai nou am început să mă duc și către latura asta, depinde de eveniment și de temă.”, ne declara cu ceva timp în urmă Diana Sar.

Actrița, pe care ai remarcat-o cu siguranță în serialul Vlad, a acordat recent un interviu în cadrul căruia a vorbit despre viața ei amoroasă, relații și carieră. Ea a vorbit și despre relațiile toxice pe care le-a avut în trecut, dar și despre ce așteptări are de la un partener de cuplu.

Cred că foarte multe dintre noi trecem la un moment dat printr-o relație toxică, din care ajungem să învățăm foarte multe. Și o relație toxică are momentele ei bune, dar, la un moment dat, ne dăm seama că nu merge ceva și este o oportunitatea de a lucra noi pentru noi. Am vorbit deschis pentru că nu mi se pare că există o nevoie de a ascunde, încurajez mersul la terapeut și psiholog, aș fi vrut să merg mai devreme, însă acesta a fost un imbold de mă duce. Mă ajută, este foarte important, nu doar pentru asta, ci și pentru a rezolva celelalte traume.”, a povestit Diana Sar, într-un interviu acordat ego.ro.

Diana Sar și-a exprimat în numeroase dăți susținerea pentru comunitatea LGBTQ+, ea fiind prezentă la evenimentele organizate de membrii comunității din România. În cadrul interviului, modelul a vorbit și despre cum ar vedea o relație cu o femeie.

„Încă nu am întâlnit femeia cu care să îmi doresc să creez o relație, sunt mai multe lucruri la mijloc, dar, dacă aș întâlni femeia, sigur, nu m-ar interesa de absolut nimic, de ce zice lumea. Nu m-aș ascunde, căci știu că și asta e o problemă în România. Acum am o comunitate, am o voce, pot să mă folosesc de ea ca să mai deschid lucrurile.”, a mai spus Diana Sar.

„Dacă vrei să experimentezi și totul este într-un mediu sigur, în care toată lumea își dorește asta, nu mi se pare că este ceva greșit. Susțin să discutăm mai mult de lucrurile acestea mai deschis, nu este un subiect tabu în opinia mea. România, din punctul acesta de vedere, este puțin în urmă, dar sunt progrese destul de mari. Mi se pare foarte frumos, nu rănim pe nimeni, nu facem rău nimănui, trebuie să înțelegem că alții sunt altfel decât noi„, a completat ea.

Sursa: https://www.elle.ro/

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com