Doctorul Virgil Musta ne sfătuiește ce să facem din 15 mai. Medicul a vindecat cei mai mulţi pacienţi de coronavirus

Medicul Virgil Musta transmite un mesaj românilor, cărora le spune să fie respnsabili în următoarea perioadă. Specialistul anunță că, dacă nu se vor respecta regulile de distanțare socială, va reveni răspândirea coronavirusului.

Doctorul Musta le spune românilor că acum ține de ei să limiteze răspândirea virusului. De asemenea, în mesajul transmis, specialistul vorbește și despre eforturile medicilor aflați în linia întâi în lupt contra COVID-19.

Redăm mesajul integral transmis de Virgil Musta

„Marea responsabilizare şi nu marea relaxare! Poate că unora li se pare că insist prea mult pe această idee de a continua să rămânem şi după 15 mai foarte atenţi şi să păstrăm la nivel personal şi familial majoritatea măsurilor de prevenţie şi precauţie cu care deja ne-am obişnuit.

Dar am motivele mele, bazate pe ceea ce am trăit intens în această perioadă şi tocmai de aceea încerc să explic şi celor care, din fericire pentru ei, nu au ajuns să simtă pe pielea lor decât frustrarea izolării, nu şi boala. Ştiu că aceste două luni de zile au reprezentat o perioadă grea, în care pentru mulţi s-au acumulat multe frustrări, din diverse motive întemeiate. Dar mai ştiu foarte bine şi că destui oameni au suferit în spitale (unii încă mai suferă) din cauza acestui virus. Este o realitate pe care eu am trăit-o direct. Am încercat împreună cu colegii mei să găsim în permanenţă soluţii astfel încât să reuşim să le alinăm suferinţa şi să facem tot posibilul să-i vindecăm cât mai repede. Chiar dacă nu am ajuns la dramele din alte ţări, noi medicii din linia întâi am trăit tot timpul cu gândul că e posibil oricând să explodeze numărul de cazuri şi să ajungem să nu-i mai putem trata pe toţi, în special cazurile grave. „

Medicul Virgil Musta are și sfaturi pentru români

Doctorul de la Timișoare este de părere că viața trebuie să continue cât se poate de normal. Cu toate acestea, are trei sfaturi pentru români, care îi vor ajuta să limiteze răspândirea coronavirusului. Specialistul consideră că dacă regulile vor fi respectate, atunci numărul cazurilor se va plafona.

„Aşa că, dacă până acum am reuşit să ţinem situaţia sub control, în special datorită responsabilităţi manifestate de marea majoritate a românilor (aşa cum am mai spus), nu vreau să ştergem cu buretele ce am câştigat şi să trăim din nou cu toţii cu teama că totul poate scăpa de sub control. Să nu uităm că totuşi suntem încă într-o pandemie, într-o fază de platou, dar curba încă poate merge în jos sau în sus. Consider că în perioada următoare rămân foarte importante următoarele: · protejarea persoanelor cu risc, atât prin atitudinea lor individuală, cât şi prin atitudinea şi ajutorul celor din jurul lor.

· respectarea măsurilor de precauţie individuală, ce constau în special în evitarea locurilor aglomerate, purtarea măştii, păstrarea distanţei de 2 metri, dezinfectarea spaţiilor şi suprafeţelor şi spălarea mâinilor.· pe cât putem, dacă ne deplasăm pe distanţe scurte, să mergem pe jos. În aer liber riscul de contaminare este mai mic. Putem frecventa parcurile, dar să nu ne întâlnim şi să stăm la poveşti, în număr mare şi foarte apropiaţi.

· la serviciu, companiile să-şi calculeze bine riscurile, să-şi facă planuri individualizate, în funcţie de cei care lucrează acolo, de caracteristicile locului de muncă, de posibilitatea servirii mesei, de transportul persoanelor sau modul în care ajung la serviciu.”

Ce trebuie să facă fiecare, mai exact

„Avem nevoie să ne reluăm viaţa, să ne păstrăm locurile de muncă, să ne bucurăm de prieteni. Şi vom începe să facem aceste lucruri, dar trebuie să avem înţelepciunea să le facem pas cu pas, cu responsabilitate personală. Indiferent de măsurile luate de autorităţi, responsabilitatea este în primul rând la fiecare dintre noi.Aceasta presupune ca fiecare să-şi calculeze pur-şi-simplu riscul său individual, al familiei sale sau al impactului asupra celor din jur, înainte de a întreprinde o acţiune din zona de “relaxare”. Apoi să gândească cum poate să-l evite sau să-l minimizeze cât de mult posibil. Nu este greu, trebuie doar să ne obişnuim cu acest obicei, cel puţin pentru o perioadă.Vă mulţumesc anticipat pentru efortul fiecăruia dintre voi!Ţinem aproape, deşi încă păstrăm distanţa! Numai împreună vom reuşi!

Dr. Virgil Musta„.

Doctorul Virgil Musta este medic infecţionist la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş. În acest spital din Timișoara s-au vindecat aproximativ 500 de pacienţi diagnosticaţi cu coronavirus, cei mai mulți vindecați într-o singură unitate din România.

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com