Doliu în presa românească! A murit jurnalistul Mihnea Petru-Pârvu!

Doliu în presa românească, după ce un alt nume greu din România ne-a părăsit în această dimineață. Jurnalistul Mihnea Petru-Pârvu a murit.

Ziaristul de investigații lucra la Evenimentul zilei, unde a scris unele dintre cele mai bune anchete din România.

În ultimii ani, el a făcut echipă cu Horia Tabacu, un alt fost jurnalist care a încetat din viață prematur și pe care Mihnea Petru Pârvu îl regreta enorm. Acum, cei doi prieteni s-au regăsit la o bere în ceruri.

A murit jurnalistul Mihnea Petru-Pârvu

Să scrii o știre despre un alt jurnalist poate fi cel mai greu lucru, așa cum titrează evenimentul zilei. Mihnea, așa cum cita redactorul șef Simona Ionescu în bulina roșie despre Horia Tabacu, azi, tu ești evenimentul.

Tot azi, iată, te-ai reîntâlnit cu bunul tău prieten și coleg, Horia Tabacu, care sigur te aștepta de ceva vreme, dar te-a lăsat să-ți duci clipele până când ai simțit că trebuie să pleci. Azi, este o zi tristă pentru presa românească, pentru că azi, în România, a murit unul dintre cei mai valoroși jurnaliști de investigații: Mihnea Petru-Pârvu a murit!

Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu pe Facebook, locul unde mai posta reportajele făcute din tinerețe până în ultimul ceas.

„ Azi am primit o veste neplăcută: colegul Mihnea-Petru Pârvu nu mai este printre noi. Dumnezeu să-l ierte! Petru plănuia să facă la anul cu Bricul Mircea întreg marșul în jurul Pământului, această circumnavigație fiind o premieră pentru Marina Română. La realizarea acestui vis a participat și Petru.

Și vă participa într-un fel și la marșul propriu-zis. Voi propune șefului Statului Major al Forțelor Navale să permită că pe parcursul circumnavigației să fie în cabina de comandă a navei Mircea o fotografie a lui Petru. Călătorie lină, marinare Petru!”, a scris jurnalistul Alexandru Cautis pe Facebook.

„ A murit unul dintre cei mai efervescenți și pasionați ziariști pe care i-am cunoscut: Mihnea-Petru Pârvu! Am trăit bucăți din viață lui de jurnalist și de marinar, datorita întâmplărilor pe care le povestea cu mare plăcere de câte ori avea ocazia. Ajunsesem să le stiu atât de bine, că uneori îi mai corectam mici detalii. Voia să scrie o carte, și ar fi avut ce să povestească. S-ar fi înlănțuit harfele una de cealaltă. Păcat!”, a scris jurnalistul Andrei Călin.

Mihnea Petru-Pârvu a murit la 51 de ani din cauza unor probleme de sănătate care i-au fost fatale. Nimeni nu se aștepta ca jurnalistul de investigații s moară, nici măcar el, care plănuia să scrie o carte despre reportajele pe care le-a făcut de-a lungul vieții. Reportaje care au rămas în inimile cititorilor.

Ziaristul Mihnea Petru-Pârvu a murit cu dorința neîmplinită a publicării cărții despre anchetele sale, însă colegii de la Evenimentul zilei vor da curs acțiunii în memoria lui. Jurnalistul de investigații a fost premiat în 2005, la Clubul Român de Presă, la secțiunea de reportaj.

A început să lucreze în presă din 1990, la Evenimentul zilei, după care România Liberă, Cotidianul, Adevărul, iar ultima dată tot la Evenimentul zilei. Mihnea Petru-Pârvu putea scrie orice gen de articol, așa cum ar trebui să se întâmple în cazul oricărui jurnalist, indiferent de reportajul pe care îl are în lucru.„ Mă cheamă Mihnea-Petru Pârvu, am 44 de ani şi am stat în Mizil cu cinci minute mai mult decât mi-aş fi dorit. La fel ca lui Geo Bogza, viaţa şi lumea mi se par fantastice, de neînţeles.”, scria Mihnea într-unul dintre reportajele lui, în urmă cu câțiva ani.

Ca o prevestire, Mihnea Petru-Pârvu scria adesea pe pagina de Facebook a bunului să prieten Horia Tabacu diverse memorii.„Cred că cea mai mișto apreciere – sau compliment, cum se vrea – pe care a primit-o de la un bărbat, a fost de la un prieten ziarist care a ajuns, dintr-o prostie, la pușcărie. Omul m-a trecut pe lista potențialilor musafiri – că așa-s regulile la pârnaie, să specifici numele și calitatea oaspetelui – drept, citez: „Jurnalist de calitate superioară” 🙂 Regret că nu l-am vizitat, fie doar și pentru meclele gaborilor care-l păzeau 🙂 Poza n-are legătură cu subiectul, da’ ce importanță mai are. Țin în mână un Rolex Submariner. Face fo 10.000 de euro. Nu, nu-i al meu. Și nici nu-mi doresc așa ceva. Aș prefera, mai degrabă, un fin Girard Perregaux, ca al regretatului meu prieten Horia Tabacu. Cum mai trece timpul. Tic-tac, tic-tac, tic-tac.”, a menționat Mihnea, pe Facebook.

Dan Andronic, directorul ziarului Evenimentul zilei, vorbise cu Mihnea cu două zile înainte

„ O veste teribilă! Mihnea Petru-Pârvu a plecat într-o lume fără griji și suferință! Era un om de care eram atașat, un coleg deosebit și un ziarist extrem de talentat! Vorbisem cu el în urmă cu două zile, avea niște probleme, nu credeam că asta este vestea pe care o primesc azi.Dumnezeu să-l odihnească în pace!Să ne gândim la el și să spunem o rugăciune pentru sufletul său!”, este mesajul transmis de Dan Andronic.

Jurnalistul Radu Tudor, bun prieten cu Mihnea Pentru-Pârvu

„ S-a întâmplat mult prea repede. Am vorbit cu el de 4 ori în ultimele 48 de ore. Făcuse o criză hepatică pe fondul citostaticelor și era la ATI Rm. Vâlcea. Conducerea Spitalului Militar Central s-a implicat exemplar pentru reinternarea lui pe Secția Oncologie, fiind adus de urgență cu o ambulanță la București. Din păcate s-a stins după ce a ars ca o torță. Dumnezeu să te odihnească în pace, Țache !”, a scris Radu Tudor, pe pagina sa de Facebook.Ca o notă de final, Mihnea Petru-Pârvu a fost cunoscut ca un adevărat jurnalist, ziarist format în timpul comunismului și care a scris și format anchete cu o mare rigurozitate și dăruință jurnalistică.„Io scriu reportaje. Pe care le public într-un ziar. Unul bun, Evenimentul zilei, zic io. De ce? Pentru că îmi place, pentru că vreau şi pentru că pot. Niciodată nu mi-am văzut meseria, direct, ca pe o sursă de bani. Aş aprecia-o ca pe un hobby care mă ajută să subzist. Am un salariu modice. La 50 de ani şi un peste un sfert de veac în breaslă sunt plătit cât să trăiesc, nu să mă căpătuiesc. Eu am ales calea asta.”, menționa Mihnea Petru-Pârvu, scrie evz.ro.

Sursa: fanatik.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com