Doliu în România! Am pierdut unul dintre cei mai inteligenți oameni din țară

Tot mai multe persoane cunoscute au plecat dintre noi în ultima perioadă. Boala nu te întreabă ce mai ai de făcut sau de spus și la fel s-a întâmplat și în cazul geniului plecat acum din această lume. Academia Română este în doliu, după ce un membru de onoare s-a stins din viață într-un mod fulgerător.

A murit Gheorghe Zaman

Aflăm astăzi că a plecat dintre noi celebrul Gheorghe Zaman, membru de onoare al AFER, membru corespondent al Academiei Române și președinte al Asociației Generale a Economiștilor din România. Nu se cunoaște exact cauza morții sale, iar familia răpusă de durere nu a făcut declarații până acum despre acest eveniment nefericit. Probabil vor reveni cu informații despre înmormântare, la care pot participa cei care l-au cunoscut și vor să îi aducă un ultim omagiu.

Tragicul anunț a fost făcut de comunitatea universitară a Academiei de Studii Economice din București și Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), unde acesta și-a desfășurat activitatea o bună parte din viață. Reprezentanții au vorbit frumos despre marele cadru didactic, susținând că a fost o personalitate rară, un model demn de urmat de către generațiile acutale, pe care le-a avut sub aripa sa, precum și un ”remarcabil om de știință”.

„Aducem un omagiu celui care a fost pentru comunitatea noastră un remarcabil om de știință, un veritabil model pentru tinerele generații și prieten de nădejde pentru cei care l-au cunoscut și care au avut onoarea de a lucra alături de domnia sa.”, a notat AFER.

Gheorghe Zaman, un geniu și un prieten de nădejde

AFER a transmis condoleanțe familiei îndurerate și a amintit cât de multe a lăsat în urmă intelectualul. Asociația Facultăților de Economie din România a precizat că toți cei care l-au cunoscut pot confirma faptul că a fost un adevărat om înainte de toate, un prieten bun, pe care oricine se putea baza.

Gheorghe Zaman a fost cercetător la Institutul de Cercetări Economice (din 1965) şi a devenit profesor universitar (1997), şef al Catedrei finanţe, contabilitate şi informatică de gestiune (1999- 2000) şi decan al Facultăţii de Management Financiar-Contabil (2000) din cadrul Universităţii “Spiru Haret” din Bucureşti, precum și cadru didactic asociat la Catedra eficienţa investiţiilor din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Din 1990, specialistul era și director al Institutului de Economie Naţională.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com