Doliu in Romania!“A trecut la Domnul în seara aceasta”

Maica Siluana Vlad a murit! Anuntul a fost facut de parintele Constantin Sturzu! Maica a decedat in seara zilei de 8 iunie 2021, la doar cateva zile dupa ce a implinit 77 de ani.

„A trecut la Domnul în seara aceasta, la câteva zile după ce împlinise 77 de ani, Schimonahia Siluana Vlad (28 mai 1944 – 8 iunie 2021). Dumnezeu să o așeze întru binemeritată odihnă în locașurile drepților! Să ne revedem în Rai, Maica mea dragă!”, a scris părintele Constantin Sturzu, pe pagina sa de Facebook.

Maica Siluana Vlad a fost coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași.

Maica Siluana s-a născut în anul 1944. A studiat filosofia la Universitatea din București. După absolvirea facultății, a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galați. A început să se implice alături de tineri în acţiuni sociale, iar după 1990 s-a implicat în fondarea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Romani (ASCOR) din Galaţi.

S-a călugărit la vârsta de 49 de ani, în anul 1993, la Mănăstirea Christiana din Bucureşti, la îndrumarea duhovnicului său. La mănăstire şi-a continuat activitatea caritabilă şi socială, desfăşurând activităţi de binefacere în rândul copiilor străzii şi oferind îndrumare tinerilor.

În 2001 s-a mutat la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova, iar cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei, a fost înfiinţat Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, care funcţionează până astăzi la Iaşi.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com