Dorian Popa a ajuns, din nou, pe mâna medicului, de această dată, a medicului dermatolog. Se știe că artistul nu stă deloc pe gânduri când vine vorba despre sănătatea lui și despre modul în care arată. Așa se face că după ce i-au apărut niște chisturi pe piept, s-a programat imediat la medic pentru a rezolva problema. Dorian s-a îngrijorat inițial, după care și-a dat seama că nu e nimic grav.
Dorian Popa a ajuns, din nou, la medic
Dorian Popa nu se dezminte de la a încerca să arate cât se poate de bine. Ieri, cântărețul a mers la medic pentru a rezolva o problemă apărută de câteva zile. Deși inițial s-a îngrijorat puțin, ulterior și-a dat seama că nu este nimic grav și se poate rezolva fără anestezie.
Gata, fratele este complet vindecat, am rămas puțin ciupit și am și un plasture. Nu sunt puncte de grăsime cum credeam eu, înțeleg că sunt mici chisturi care se formează din cauza firelor de păr care nu reușesc să străpungă pielea și atunci se cicatrizează, motiv pentru care se formează aceste chisturi, a spus Dorian Popa pe Insta Story.
Practic, medicul dermatolog i-a spus lui Dorian că are chisturi pe piept, care au apărut din cauza unui obicei la care artistul nu vrea să renunțe sub nicio formă. Îi place să-și mențină pielea perfect fină și folosește lama pentru a se epila.
Totul de la obsesia mea de a fi mereu epilat. Eu nu vă mint, ăsta sunt. Mă bucur că am făcut și asta că nu mă simțeam bine în pielea mea că știam că am chestii de corectat, plus că nu e bine să le expun la soare, a mai spus Dorian Popa.
Cântărețul a răsuflat ușurat că problema a fost rezolvată atât de ușor și că nici măcar nu a fost nevoie de anestezie. Inițial, cântărețul spunea amuzat că ce i-a apărut pe piept are legătură cu faptul că îmbătrânește, dar a aflat că nici nu poate fi vorba despre asta.