AD

ACTUALITATE

După examen, Profesorul a găsit ciorna unui elev de clasa a V-a, uitată în bancă. Când a început să citească, i-au dat lacrimile: „Trebuie să înveți să…”:

todaynoiembrie 18, 2021 25

Background
share close
AD
AD

Un puști de zece ani a reușit să emoționeze un profesor care i-a găsit ciorna uitată în bancă, după ce acesta susținuse examenul de admitere în clasa a V-a, la un colegiu din Capitală.

Examenul a avut loc la Colegiul Național I.L. Caragiale din Capitală și a constat în susţinerea a două probe diferite la Română şi Matematică.

După ce s-a terminat prima probă, cea de limba română, profesorii au descoperit în banca unui elev, ciorna acestuia, în care şi-a notat gândurile. Când au luat foaia și au început să citească, nu și-au putut stăpâni lacrimile.

„Copilăria este cea mai importantă etapă din viaţa unui om. Trebuie să înveţi să zâmbeşti şi să uiţi de toate grijile tale. Orice gând răzvrătit de-al unui copil te poate face bucuros. Nu este o taină a lumii, dar dacă ai fost vreodată trist, se spune că aşa vei rămâne toată viaţa. Fiecare copil se dezvoltă. În curând, acesta va deveni adult, iar mai târziu, moartea îl va primi cu braţele deschise. Ce mai aştepţi?! Distrează-te cât eşti copil! Lasă-ţi gândurile triste spre adulţi şi bagă de seamă, timpul se scurge repede!”, a lăsat scris în bancă elevul.

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com