Elena Merișoreanu se operează. Ce a descoperit că are în urma unui ecograf

Interpreta de muzică populară, Elena Merișoreanu a primit o veste grea din partea medicilor care i-au spus că este nevoită să se opereze. În urma unor analize de rutină, i s-a spus că are pietre la bilă și deja este programată la operație, în cursul săptămânii viitoare.

Elena Merișoreanu pe masa de operație

Vedeta se va opera la bilă în cursul săptămânii viitoare. O supăra uneori și acum, cu ocazia unor analize, s-a prezentat la medic și a aflat că are pietre la bilă. Văzându-se în fața faptului împlinit, Elena Merișoreanu nu a mai stat mult pe gânduri și s-a și programat la operație.

Lună după lună nu te duci să-ți faci toate analizele și m-am dus ieri și le-am făcut cam pe toate. Îi povesteam domnului profesor că la anumite mâncăruri mă balonez și nu știu ce am. Am făcut ecograful și am aflat că am pietre la fiere. Am fost azi dimineață la chirurg, am vorbit cu dânsul și mă operează săptămâna viitoare, a declarat cântăreața.

Interpreta de muzică populară este curajoasă și spune că a aflat că operația pe care o va face nu este complicată și că este pregătită de ziua cea mare. Cumva resemnată cu ce i se întâmplă, Elena Merișoreanu a spus că probabil e normal să aibă probleme de sănătate la vârsta ei.

Interpreta de muzică populară, Elena Merișoreanu a primit o veste grea din partea medicilor care i-au spus că este nevoită să se opereze. În urma unor analize de rutină, i s-a spus că are pietre la bilă și deja este programată la operație, în cursul săptămânii viitoare.

Elena Merișoreanu pe masa de operație

Vedeta se va opera la bilă în cursul săptămânii viitoare. O supăra uneori și acum, cu ocazia unor analize, s-a prezentat la medic și a aflat că are pietre la bilă. Văzându-se în fața faptului împlinit, Elena Merișoreanu nu a mai stat mult pe gânduri și s-a și programat la operație.

Lună după lună nu te duci să-ți faci toate analizele și m-am dus ieri și le-am făcut cam pe toate. Îi povesteam domnului profesor că la anumite mâncăruri mă balonez și nu știu ce am. Am făcut ecograful și am aflat că am pietre la fiere. Am fost azi dimineață la chirurg, am vorbit cu dânsul și mă operează săptămâna viitoare, a declarat cântăreața.

Interpreta de muzică populară se operează săptămâna viitoare

Pentru că medicii i-au spus că operația trebuie făcută cât mai repede posibil, Elena Merișoreanu a dedus că are mai multe pietre la bilă.

Dacă a zis că e cam urgent, înseamnă că sunt multe pietre. Operația nu e grea, e foarte ușoară. Eu sunt o persoană puternică. Nu mi-e frică de seringi, de operație. Mă balonam, mai ales de la fructe. Dar nu am avut probleme să-mi fie rău, să stau în casă. Astea sunt lucruri care la vârsta mea, după atâția ani de muncă, probabil că așa ar trebui să fie, a mai spus vedeta.

Litiaza biliară este o afecțiune destul de frecventă. Factorii de risc pentru apariția calculilor biliari sunt: sexul feminin, obezitatea, vârsta peste 40 de ani, dieta hipercaloriăa sau cu foarte puține calorii, istoricul familial pozitiv.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com