Evazioniștii scapă de închisoare. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea

Președintele Klaus Iohannis a promulgat azi o lege pe care anumiți oameni o așteptau de mult timp. Astfel, șeful statului a promulgat miercuri legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 care îi scapă pe evazioniști de închisoare dacă achită prejudiciul. Actul normativ a fost inițiat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu – ”Mitralieră” și a fost declarat constituțional de Curtea Constituțională în februarie.

Evazioniștii scapă de închisoare dacă plătesc prejudiciul

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care îi scapă de închisoare pe cei acuzați de evaziune fiscală. Legea susține că, în cazul în care prejudiciul este până la 100.000 de euro și inculpații îl achită integral, scapă de pedeapsa cu închisoarea. Dacă cei în cauză plătesc și 20% în plus, fapta nu se mai pedepsește deloc, indiferent de cuantumul evaziunii.

Legea a fost sesizată la CCR de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, de Guvernul României şi de Avocatul Poporului. Actul normativ a fost inițiat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu – ”Mitralieră” și a fost declarat constituțional de Curtea Constituțională în luna februarie a acestui an.

Potrivit legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă asocierea în vederea săvârşirii acestor fapte.

De asemenea, “constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

  • ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
  • omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
  • evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive;
  • alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor;
  • executarea de evidenţe contabile duble, folosind înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
  • sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
  • substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com