Poluarea aerului a provocat 49.000 de decese şi pierderi economice în valoare de 23 de miliarde de dolari în oraşele Beijing şi Shanghai începând de la 1 ianuarie 2020 şi până în prezent.
Trei organizaţii pentru protecţia mediului, Centrul de la Helsinki pentru Studii asupra Energiei şi Aerului (Centre for Research on Energy and Clean Air – CREA), Greenpeace Southeast Asia şi IQAir Air Visual, au lansat un instrument online pentru a măsura cantitatea de smog din 28 de oraşe importante ale lumii şi au folosit modele create în cadrul programului de cercetare Global Burden of Disease pentru a estima impactul poluării asupra sănătăţii.
Nivelurile ridicate ale smogului sunt asociate cu o mare varietate de boli pulmonare, cardiace şi altele, scrie Reuters, potrivit Agerpres. Getty
Impactul economic a fost calculat prin estimarea unor factori precum absenţa de la muncă sau perioada de timp pierdută din cauza îmbolnăvirilor.
Orașul New Delhi a suferit cel mai mult din cauza poluării
Raportat pe cap de locuitor, oraşul indian New Delhi a suferit cel mai mult din cauza poluării, pierzând, conform estimărilor, aproximativ 25.000 de vieţi şi 5,8% din PIB de la începutul acestui an.
Conform acestor organizaţii, la Shanghai s-au înregistrat aproximativ 27.000 de decese începând din 1 ianuarie, la Beijing peste 22.000 de decese din cauza poluării aerului.
Comparativ, numărul deceselor provocate de coronavirus în China s-a ridicat la 4.634, de la debutul pandemiei.
La nivel global, numărul deceselor provocate de Covid-19 este de peste 550.000.
Conform datelor oficiale ale autorităţilor chineze, concentraţia de particule PM 2,5 a fost mai ridicată în prima jumătate a anului la Shanghai decât la Beijing. De asemenea, Shanghaiul a înregistrat şi niveluri mai ridicate de dioxid de sulf şi de dioxid de azot, alte două componente majore ale smogului.
Per total, nivelul smogului în China în cursul acestui an este mai redus în comparaţie cu anul trecut, măsurile de izolare la domiciliu asociate pandemiei de COVID-19 contribuind la reducerea traficului şi a activităţilor industriale. Experţii au avertizat, însă, că eforturile postpandemice de reimpulsionare a activităţilor economice ar putea duce la o creştere accelerată a nivelurilor de poluare în cursul celei de-a doua jumătăţi a acestui an.