Fostul premier, mesaj bizar despre cea mai neagră zi din viața lui. În perioada scursă de atunci a devenit de două ori bunic și de două ori socru mare

Pe 20 iunie s-au împlinit 10 ani de când Adrian Năstase a încercat să se sinu.cidă. În aceeași zi fusese condamnat definitiv la doi ani de închi.soare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”. Fostul premier nu poate uita acele clipe și a scris, ca în fiecare an, un mesaj pe blog.

a

În cei 10 ani scurși de la nefericitul eveniment, lui Adrian Năstase i s-au născut doi nepoți pe care îi adoră.

Adrian Năstase, mesaj bizar la 10 ani de la ziua fatidică
„Am considerat că în 20 iunie eu am început o a doua viaţă. Semnele pe care le port pe corp arată că a fost un lucru foarte adevărat. Glonţul acela a trecut la un milimetru de carotidă.
Lucrurile sunt parţial aşa cum au fost descrise. A fost o şansa că aveam revolverul în buzunarul stâng şi l-am scos cu mâna stângă. Ofiţerul de poliţie era în faţa mea. (…)

Din păcate sau din fericire, scoţând revolverul cu mâna stângă, înainte să-l schimb în mâna dreaptă, ofiţerul s-a repezit şi m-a dărâmat. În final, am reuşit cu mâna stângă să îndrept revolverul spre mine, dintr-un unghi foarte ciudat, de jos, şi încercând să-l protejez şi pe el.

Aş vrea să-i mulţumesc acelui ofiţer de poliţie. Îi datorez şi lui faptul că stăm acum de vorbă” a mai declarat Adrian Năstase”, povestea, Adrian Năstase, în trecut, despre momentul din 20 iunie 2012.

Deși și-a dorit să uite acea zi, amintirile îl chinuiesc și în fiecare an „comemorează” actul pe care l-a comis.

„Au trecut zece ani de atunci. Uitasem semnificația acestei zile. O pusesem într-un sertar și aruncasem cheia. Cu tot cu Băsescu, Morar, Stanciu, Ionuț Matei. O prietenă mi-a reamintit-o printr-un mesaj. Și îmi revin amintirile. Anunțarea deciziei, telefonul lui Rus, decizia mea. În sfârsit…

Iar apoi „intelectualii lui Băsescu”, din față blocului, mânjiti în derâdere cu ketchup. Și decizia mea de a nu merge, ca un bătrân chinez, pe malul râului, asteptând semnele justiției divine”, a scris Adrian Năstase, pe blog.

Pe 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de înch.isoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

După condamnarea sa, doi ofiţeri de poliţie au mers la locuinţa lui Năstase, pentru a pune în executare mandatul şi a-l duce la penitenciar. La scurt timp după venirea celor doi ofiţeri, fostul premier a încercat să se sinu.cidă, la locuinţa sa din strada Zambaccian, cu un revolver Smith &Wesson, calibru 38 special.

Năstase a fost internat la Spitalul Floreasca în 20 iunie 2012 şi operat o zi mai târziu, rămânând în unitatea medicală până în 26 iunie, când a fost dus la Spitalul Penitenciar Rahova, pentru executarea pedepsei.

În 18 martie 2013, Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

Sursa: http://alienforum.org/

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com