Grădiniţele, creşele şi after-school-urile private s-ar putea redeschide după 15 iunie. Care sunt condițiile de funcționare

În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, este posibil să se deschidă creşele, grădiniţele şi after school-urile private, după data de 15 iunie. Cele de stat vor rămâne închise, a precizat Ministrul Educației Monica Anisie.

Guvernul analizează acest scenariu, dar totul depinde de rezultatele epidemiologice după 14 zile de la relaxarea măsurilor. „Dar dacă lucrurile vor evolua în bine, și-mi doresc acest lucru, putem face pași pentru a redeschide”, a spus Anisie, întrebată despre deschiderea grădiniţelor, creșelor şi a after school-urilor private.

Există presiuni mari pentru luarea unei astfel de decizii, susțin surse citate de Libertatea.ro, din cauza situaţiei în care se vor afla mulți părinţi, imediat după ce copiii intră în vacanţa de vară, pe 12 iunie.

Libere plătite pentru părinți doar până pe 12 iunie

Legea 19/2020 prevede acordarea unor zile libere plătite părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ (școlile, grădinițele). Conform Legii 19/2020, zilele libere pot fi solicitate de părinții care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau au copii cu dizabilități cu vârsta de până la 18 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ;
  • locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

Din păcate, ei nu vor mai beneficia de concediu plătit 75% după această dată, deoarece se intră în vacanță.

În ce condiţii s-ar putea deschide grădiniţele și creșele private

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii lucrează la un pachet de măsuri care vor fi luate pentru redeschiderea creşelor şi grădiniţelor. Cei de la Institutul Național de Sănătate Publică au făcut câteva recomandări:

  • Reducerea numărului de copii în grupă ăn toate grădiniţele. Trebuie asigurată o suprafaţă de 4,5mp/copil
  • Distanţarea fizică se va realiza în dormitoare şi în sălile de masă prin plasarea paturilor, şezlongurilor, respectiv a măsuţelor la cel puţin 1,5m distanţă între ele.
  • Triajul epidemiologic trebuie să se facă obligatoriu în fiecare zi de către cadrul medical au unităţii.
  • Jucăriile trebuie spălate regulat, cel puțin o dată pe zi. Cele care nu pot fi spălate trebuie eliminate din sala de grupă, la fel și toate accesoriile neesentiale pentru procesul instructiv educativ.
  • Întreg spațiul trebuie curățat, inclusiv jucării, tobogane, țarcuri, mânere, balustrade, butoane, accesorii la instalații sanitare, toalete, clanțe, mese, scaune. Suprafețele atinse des de copii trebuie curățate cu apa și detergent.
  • Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. Mai multe grupe pot fi în același timp afară, cu condiția de evitare a contactului strâns între copii și evitarea jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 1,5 metri

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com