Grecia intră în scenariul rosu. Toții românii nevaccinați care se întorc acasă vor intra în carantină

Grecia intră în scenariul roșu din cauza numărului ridicat de infectări cu COVID. Indicele de infecție a ajuns în Grecia la 3.47. Joia trecută Grecia înregistra un indice de 2,9 și țara era în zona galbenă.

Potrivit Antena 3, toții românii nevaccinați care se întorc acasă după vacanță, vor intra în carantină, potrivit noii decizii.

Persoanele vaccinate pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la a doua doză nu vor trebui să suporte nicio măsură în plus, la întoarcerea în România.

Excepție fac copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, care pot prezenta rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, iar cei cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani. Dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) nu vor intra în carantină.

În Grecia, un test PCR costă între 60 și 80 de euro.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, luni, hotărârea pentru modificarea și completarea hotărârii privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat.

Hotărârea nr. 43 din 01.07.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 2 iulie 2021, se modifică și completează după cum urmează AICI. 

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com