Guvernul a majorat amenzile pentru nerespectarea carantinei. Ce valoare au acum

Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, a anunțat că s-au majorat amenzile pentru contravenţiile săvârşite pe perioada stării de urgenţă. De asemenea, Guvernul a prelungit valabilitatea unor documente, pentru a evita deplasarea cetăţenilor la ghişee.

Astfel că persoanele care nu respectă nu respectă măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului vor fi sancționate cu sume cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei. În cazul persoanelor juridice, amenzile vor fi cuprinse între 10.000 și 70.000 de lei. Inițial, legea prevedea amenzi între 100 de lei și 5.000 de lei pentru simplii cetățeni, și între 1.000 de lei și 70.000 de lei pentru firme.

„Sunt avute în vedere în special contravenţiile săvârşite împotriva măsurilor de limitare a răspândirii infecţiilor cu coronavirus, iar pentru cei care nu respectă reglementările adoptate în acest sens, contravenţia se amendează cu o sumă cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice, valoarea acestei amenzi este cuprinsă între 10.000 şi 70.000 de lei”, a declarat Ionel Dancă.

Se prelungește valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile publice

Tot în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru a diminua deplasarea cetăţenilor în acest moment pentru obţinerea diverselor autorizaţie şi certificate, valabilitatea documentelor de orice fel eliberate de instituţiile şi autorităţile publice se prelungeşte pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă.

„De asemenea, a fost adoptată o altă ordonanţă de urgenţă pentru modificarea statutului poliţiştilor şi statutul militarilor în acest sens au fost instituite reglementări care să întărească disciplina ierarhică în cadrul acestor instituţii şi pentru a reglementa situaţia unor angajaţi care trebuie în această perioadă să fie la dispoziţie instituţiilor de ordine şi siguranţă publică în vederea combaterii efectelor epidemiei cu coronavirus”, a mai spus şeful Cancelariei premierului.

Astfel, se întrerup concediile de odihnă pentru personalul acestor instituţii, se iau măsuri pentru asigurarea continuităţii programului de lucru, detaşarea personalului în vederea efectuării misiunii se va face obligatoriu fără acordul angajatului şi, de asemenea, se suspendă prevederile legate de pensionare anticipată pentru personalul din aceste instituţii pe perioada strări de urgenţă.

Violeta Alexandru si Ionel Dancă – declarații la Palatul Victoria

Violeta Alexandru si Ionel Dancă – declarații la Palatul Victoria[sursa: Guvernul României]

Publicată de Epoch Times Romania pe Vineri, 27 martie 2020

sursa : redactia.ro

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com