ASCULTA LIVE ASCULTA FX NET RADIO
Astrologul Mădălina Manole îți prezintă horoscopul lunar august 2020 pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul lunii august 2020 vine cu sfaturi și avertizări importante pentru toate zodiile. Află previziunile astrale pentru fiecare zodie, cu detalii interesante despre carieră, bani, dragoste și sănătate.
Luna august 2020 este o perioadă, pe cât de tensionată, pe atât de promițătoare și va depinde de noi, de fiecare în parte, cum ne vom gestiona energia astfel încât să ne raportăm la aspectele astrologice cât mai benefic nouă.
Soarele va parcurge zodia Leu, zodia sa de domiciliu, până pe data de 22 august, moment în care va intra și va activa energia zodiei Fecioară. Totodată, august va debuta cu o Lună Plină în Vărsător, care se va forma pe data de 3 august, și care va aduce ocazia de a atinge apogeul și a încheia niște capitole, proiecte din viața noastră. Pe data de 19 august ne vom bucura de beneficiile unor uși care se deschid odată cu Luna Nouă din zodia Leu, o lunație aducătoare, în general, de succes și afirmare.
Luna august este marcată de aspectele tensionate pe care Marte din zodia Berbec le face cu planetele din Capricorn, în prima parte a lunii cu Jupiter și Pluton, iar apoi cu Saturn. Ei bine, oricât am vrea să fie liniște în viața noastră, în societate, nu va fi pentru că aceste cuadraturi vor fi excesiv de stimulante și pot aduce conflicte și chiar lupte de putere și autoritate, o dorință de a progresa cu orice preț. Pentru a folosi constructiv contextul astrologic ar trebui să dăm dovadă de multă luciditate și putere de a ne stăpâni impulsurile, să evităm agresivitatea și să îmbrățișăm negocierea. Pe de altă parte, acum avem curajul să rupem legăturile profesionale care nu ne mai avantajează, dar și relațiile autoritare, toxice, bolnăvicioase.
Venus, planeta iubirii, va încheia complet ciclul de retrogradare, dat fiind faptul că la 7 august va părăsi zodia în care a retrogradat, și va intra în zodia Rac. În mod normal, acest tranzit este unul plăcut și benefic din punct de vedere sentimental, energia venusiană empatizând voarte bine cu emoția și sensibilitatea Racului, însă… aspectele de opoziție pe care le formează cu planetele din Capricorn, toate retrograde, vor încinge atmosfera la maxim către finele lunii. Cu alte cuvinte, va trebui să reevaluăm cea mai profundă parte a sentimentelor noastre, va trebui să coborâm în adâncurile ființei noastre, să ne uităm în trecutul amoros și să facem reajustări și reechilibrări. Va trebui să nu uităm de noi, să nu uităm de familie în obsesia atingerii unor idealuri profesionale. Este probabil ca unii mai mulți, alții mai puțin, dar toți să ne simțim într-o anume măsură limitați în manifestarea iubirii, în legarea sau închegarea unor noi relații, însă, la modul general, acele relații care acum iau naștere vor avea mari șanse să aibă viață lungă.
Pe de altă parte, luna august 2020 se remarcă prin tranzitul rapid al lui Mercur care activează trei zodii. De pe data de 5 august, când părăsește zodia Rac, și până pe data de 20 august, va tranzita zodia Leu, iar apoi va intra în zodia sa de domiciliu, în Fecioară, unde energia sa este puternică și nestingherită.
Retrogradărilor deja începute ale planetelor Jupiter, Saturn, Pluton și Neptun, li se va alătura și Uranus din zodia Taur, care își începe mersul aparent înapoi pe data de 15 august și care, totodată, ne va îndemna să ne reconsiderăm și reanalizăm concepțiile referitoare la siguranță și stabilitate, la noțiunea de independență și libertate, dar și capacitatea noastră de a ne adapta schimbărilor.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Dragoste
Cei născuți în zodia Berbec sunt fără îndoială activați de propriul lor guvernator, Marte, care, totodată, este și planeta care le guvernează sexualitatea, și sunt puși pe fapte mari, însă în timp ce cei singuri cuceresc fără probleme și se implică în aventuri romantice, cei care sunt parte a unui cuplu vor dori mai multă sensivitate în relație, mai mult romantism și emoție. Pentru ei pasiunea va îmbrăca alte forme, mai sentimentale, mai mult bazate pe împlinirea nevoilor afctive decât pe senzații tari.
Carieră
Marte va fi tensionat de planetele care tranzitează în retrogradare zodia Capricorn, zodia responsabilă la modul general cu cariera și aspirațiile profesionale, prin urmare vor fi nativi care vor avea parte de foarte multe tensiuni și conflicte cu șefii, dar vor fi și nativi care vor folosi această energie provocatoare și dinamică pentru a-și atinge un obiectiv, pentru a ieși în față și a se afirma. De preferat ar fi ca toți Berbecii, dar mai ales cei cu ascendent în Berbec, să lupte pentru promovare și pentru consolidarea poziției. Pentru unii va fi o perioadă de avânt și dacă va fi vorba de pierderea unui loc de muncă, situația trebuie privită ca fiind, de fapt, un impuls dat pentru a-și reconfigura traseul profesional. Cei care-și caută de muncă pot avea succes după jumătatea lunii.
Bani
Nu este recomandat ca nativii Berbec să facă investiții majore și riscante, mai ales de natura celor imobilizare, însă se pot baza pe banii partenerului sau ai familiei, ai părinților, sau pe profitul unei afaceri personale care pare să înflorească.
Sănătate
Cei născuți în Berbec sunt tentați să se lupte foarte mult pentru îndeplinirea obiectivelor lor, să se agite și să-și consume foarte mult energia, existând riscul de a se epuiza. A doua jumătate a lunii este benefică sănătății, însă va fi și necesar să-și schimbe stilul de viață și să se odihnească mai mult.
Dragoste
Nu este chiar cea mai bună perioadă în dragoste pentru cei născuți în zodia Taur și asta pentru că fie au tendința de a se întoarce la cineva din trecut, fie problemele din trecut revin în relația lor și le este aproape imposibil să ajungă la o înțelegere cu partenerul. Viziunile de viață, sentimentale pot fi destul de diferite și nu este exclus ca unele relații mai tensionate să se încheie definitiv acum. În ultima săptămână din lună, nativii Taur pot simți o ușoară detensiomare, detașare, iar cei singuri pot fi mai dispuși să înceapă o poveste de dragoste.
Carieră
Din punct de vedere profesional, cei născuți în zodia Taur au parte de o perioadă destul de confuză și le va fi foarte greu să se pornească sau să se pună pe direcția înainte. Cu Uranus retrograd în zodia lor va începe operioadă de reanaliză și reconfigurare a direcției profesionale, cel puțin a principiilor pe baza cărora nativii și-au construit cariera. Sunt foarte bine susținute proiectele pe cont propriu, afacerile personale.
Bani
Este o perioadă favorabilă pentru nativii Taur în plan financiar și ar putea avea parte de câștiguri neașteptate sau o inspirație deosebită de a face bai, de a-și îmbunătăți veniturile. Nu va fi vorba de creșteri salariale, cât va fi vorba de valorificarea talentelor personale.
Sănătate
În prima parte a lunii, cei născuți în zodia Taur vor simți nevoia să comunice, să spună ce au pe suflet și poate fi de un real ajutor găsirea unei persoane care să le ofere sfaturi bune la problemele pe care le au, de exemplu un psiholog, un duhovnic. Cheful de viață și buna dispoziție interioară vor reveni abia către finele lunii.
Dragoste
Luna aceasta, cei născuți în zodia Gemeni se preocupă de felul în care sunt văzuți de partenr și-și doresc să se pună cât mai mult în valoare în fața acestuia, să se facă plăcuți și să se simtă iubiți. Posibil ca acum să se rezolve unele nemulțumiri mai vechi. Cei singuri își doresc cu orice preț să scape de acest statut și dacă unii vor intra în fel și fel de aventuri amoroase, alții vor căuta în cercul de prieteni aceea persoană cu care să empatizeze profund.
Carieră
Cei născuți în zodia Gemeni vor fi destul de stresați și tensionați la locul de muncă și nu este exclus ca unii nativi să se gândească să-și caute alt job, însă pasul nu-l vor face acum. Chiar dacă vor începe căutările, nativii vor fi nemulțumiți de ceva, poate de sarcini și responsabilități, de programul de muncă sau chiar de remunerație.
Bani
Cu o mână iau, cu o mână dau, cam așa s-ar caracteriza pe scurt situația financiară din luna august pentru cei născuți în zodia Gemeni. Unii nativi vor dori cu orice preț să scape de o datorie, de un credit. Este important să se evite cheltuielile exagerate pentru că pot goli portofelul și nu se vor alege cu nimic.
Sănătate
În prima parte a lunii, tendința celor născuți în zodia Gemeni este de a se distra, de a face excese la acest capitol și de a se obosi peste măsură. Ulterior, vor simți nevoia de a se refugia în familie, în mijlocul căminului pentru a-și reîncărca bateriile.
Dragoste
Dacă până acum viața sentimentală a celor născuți în zodia Rac a fost tumultuoasă și agitată, supusă reevaluărilor și revizuirilor, ei bine din această lună începând, lucrurile se vor tensiona și mai tare pentru că Marte va arunca gaz spre acest sector de viață. Unii nativi, sătui de toxicitatea și neputința de a îmbunătăți lucrurile, vor pune punct relațiilor, în timp ce alții se vor baza mai mult pe energia lui Venus în tranzit prin Rac și vor da dovadă de răbdare să (re)construiască, să regenereze, să solidifice relația. Cei singuri pot cuceri cu mare ușurință, însă va fi nevoie de răbdare pentru a construi ceva de viitor.
Carieră
Este mare nevoie de efort pentru menținerea calmului și echilibrului pentru că riscul ca cei născuți în zodia Rac să ajungă în conflicte majore cu șefii, cu persoanele care reprezintă o autoritate profesională este foarte mare. Nativii trebuie să-și apere interesele cu aplomb, însă fără exagerări și violențe verbale, fără amenințări și atitudini radicale sau agresive.
Bani
Cei născuți în zodia Rac au parte de tranzitul Soarelui prin sectorul financiar mare parte din lună prin urmare vor avea parte de inspirație și idei bune despre cum să-și drămuiască investițiile sau să-și redreseze situația financiară și să-și acopere lipsurile.
Sănătate
Cei născuți în zodia Rac sunt sfătuiți să se odihnească mai mult, să se relaxeze mai mult și să-și canalizeze energia către activități constructive, chiar către sport. Câteva zile libere pot fi un real remediu pentru nativi.
Dragoste
Cei născuți în zodia Leu au parte de o lună impactantă în plan sentimental. În prima parte, nativii pot fi mai certăreți, mai dornici să ajungă la o înțelegere, chiar forțată, unii vor dori libertate și independență mai multă. Ulterior, vor intra într-o perioadă de reevaluare și se vor întreba dacă partenerul este cel pe care și-l doresc, dacă le poate oferi stabilitatea și confortul de care au nevoie pentru a fi fericiți și împliniți. Nu este o perioadă optimistă pentru cei care dorescă să înceapă noi relații.
Carieră
Cei născuți în zodia Leu trebuie să facă un efort și să reușească să administreze energiile tensionate ale acestei luni în favoarea lor, în caz contrar conflictele la locul de muncă pot lua amploare, iar nivelul de stres va atinge cote mari. Nu este momentul demisiilor și nici al impunerii cu forța a autorității. Mai mult vor avea de pierdut nativii care dețin funcții și cred că au dreptul să-și manifeste puterea după bunul lor plac.
Bani
Este o lună foarte bună din punct de vedere financiar, însă există riscul ca nativii Leu, sub impulsul momentului, să fie mult prea cheltuitori, extravaganți în satisfacerea unor pofte și mofturi.
Sănătate
Cu Soarele, guvernatorul lor, în tranzit mare parte din lună prin zodia Leu, nativii se vor simți energici, bine dispuși și cu chef de viață, însă în continuare casa sănătății are parte de planete retrograde, deci cumpătare, moderație și rezervă. Excesele pot aduce neplăceri ulterior.
Dragoste
Cei născuți în zodia Fecioară simt nevoia să trăiască intens și cei singuri se pot aventura cu mult curaj într-o poveste de dragoste, aventură, însă lucrurile vor evolua încet. Important este să aibă răbdare pentru a construi ceva nou, pentru că pot simți o serie de limitări, poate chiar retragere din partea celeilalte persoane. Nativii care au relații vor trebui să muncească mai mult pentru a se înțelege și a consolida legătura, însă șansele de a reaprinde pasiunea în cuplu sunt foarte mari.
Carieră
Odată cu retrogradarea lui Uranus, guvernator al muncii, cei născuți în zodia Fecioară vor începe să facă o reanaliză serioasă a jobului, mai ales din punct de vedere al beneficiilor oferite. Posibil ca mulți nativi care se simt limitați de un context profesional să ia decizia de a face o schimbare majoră, nu doar de joc, ci și de direcție în carieră.
Bani
Situația financiară este una bună, chiar productivă, însă cei născuți în zodia Fecioară sunt sfătuiți să-și respecte termenele limită, să-și achite datoriile, creditele și să nu exagereze cu cheltuielile pe distracție, concedii, plăceri și alte activități care le aduc bucurie pentru că au tentația de a exagera.
Sănătate
Orice neplăceri sau probleme ar întâlni în calea lor, cei născuți în zodia Fecioară au marea putere de a le depăși cu bine, iar contextul devine cu atât mai benefic cu cât Mercur, guvernatorul lor, va intra în zodia lor.
Dragoste
Cei născuți în zodia Balanță care sunt singuri vor fi dornici de noi relații și vor fi foarte atrași de persoane care au funcție, autoritate sau pe care le cunosc prin intermediul sectorului profesional. Atenție, însă, la relațiile de tip șef-angajat care pot fi delicate și deloc constructive sau la relațiile cu un partener implicat într-o altă cinjunctură amoroasă. Nativii care sunt parte a unui cuplu pot avea parte de conflicte și certuri, iar dacă diplomația și înțelepciunea vor lipsi, se poate ajunge până la ruptură.
Carieră
Cei născuți în zodia Balanță vor trebui să lupte cu mult aplomb să-și mențină echilibrul între familie și carieră, dat fiind că se creează o opoziție între Venus, guvernatoarea lor, în tranzit prin sectorul profesional și mănunchiul de planete retrograde din Capricorn, de pe casa familiei. Cel mai probabil, pentru mulți nativi, acest tranzit al lui Venus va aduce ocazia de a ieși în față, ocazia de a se afirma, de a fi investiți într-o funcție și de a primi un nou statut în carieră, însă poate aduce și multă temere, îndoială. Posibil ca familia să fie cea care îi trage înapoi!
Bani
Cei născuți în zodia Balanță s-ar putea să investească mai mult decât și-au dorit sau au planificat în confortul locuinței sau în renovarea casei sau vor achita un credit, o datorie restantă. Oricum, senzația va fi că banii nu sunt îndeajuns pentru a-și îndeplini necesitățile.
Sănătate
În prima parte a lunii, cei născuți în zodia Balanță se simt obosiți, extenuați și chiar pot avea unele probleme de sănătate minore, dar care să le aducă disconfort emoțional. După data de 20, în schimb, situația se va îmbunătăți semnificativ, iar nivelul de energie va crește odată cu gândirea pozitivă, optimistă.
Dragoste
Cei născuți în zodia Scorpion care sunt singuri se vor arunca în noi relații, noi aventuri sentimentală fără pic de îndoială. Unii nativi vor căuta stabilitatea și uniunea principiilor, uniunea spirituală și vor fi atrași de parteneri care să le satisfacă curiozitățile sau să dea dovadă de o intelectualitate aparte. În cuplu pot exista diferențe de opinie, divergențe din cauza viziunilor diferite de viitor, iar odată cu retrogradarea uraniană s-ar putea ca multe întrebări să se nască în mintea nativilor, întrebări care dacă nu-și vor găsi răspuns și nici cale de reconciliere vor putea conduce la încheieri.
Carieră
Cu Marte în tranzit prin sectorul muncii, în continuare cei născuți în zodia Scorpion vor da dovadă de multă energie, însă eficiența s-ar putea să nu mai fie la fel de mare ca luna trecută. Posibile tensiuni și conflicte cu colegii, nemulțumiri spuse în mod prea direct, acuze și reproșuri. Mare atenție la accidentări la locul de muncă, în special în cazul acelor nativi care au de făcut deplasări.
Bani
Cei născuți în zodia Scorpion pot avea parte de conflicte în cuplu din cauza banilor. Posibil să fie vorba de cheltuieli mai mari sau pretenții mai mari de la partener. Mare atenție la negocieri pentru că pot fi înșelătoare!
Sănătate
Din punct de vedere al sănătății, cei născuți în zodia Scorpion s-ar putea lupta cu propriile lor gânduri și frământări și tot acest context, adăugat stresului de la locul de muncă le poate aduce oboseală și chiar scăderea imunității.
Dragoste
Cei născuți în zodia Săgetător au parte de o lună favorabilă iubirii. Cei singuri se pot îndrăgosti la prima vedere, mai ales de persoane de altă naționalitate sau care au convingeri și principii de viață diferite, iar cei care sunt parte a unui cuplu pot reaprinde pasiunea, se pot reconecta la partener, inclusiv din punct de vedere spiritual. Unii nativi pot pleca într-o călătorie, vacanță cu persoana iubită.
Carieră
Cei născuți în zodia Săgetător care-și caută un loc de muncă sunt sfătuiți să grăbească lucrurile pentru că odată cu retrogradarea lui Uranus situația se va complica. De asemenea, nu ar strica o reanaliză a jobului în sine, a muncii depuse, mai ales a programului de lucru, a nivelului de libertatea pe care-l oferă.
Bani
Din punct de vedere financiar, cei născuți în zodia Săgetător sunt sfătuiți să evite speculațiile financiare, investițiile riscante și care promit prea mult cu prea puțin, cheltuielile exagerate pentru a epata, banii aruncați în exces pe distracții. Atenție la pierderi și furt!
Sănătate
Cei născuți în zodia Săgetător vor fi stimulați de contextul astrologic să facă revizuiri serioase ale stilului de viață abordat. Confortul financiar poate fi incompatibil cu confortul fizic, iar sănătatea poate fi afectată. Este cel mai bine ca din a doua jumătate a lunii, nativii să plece într-o vacanță de relaxare.
Dragoste
Cu Venus în tranzit prin sectorul relațiilor, în aspecte provocatoare cu planetele din semnul lor, cei născuți în zodia Capricorn care sunt singuri vor fi mai activi în căutarea unui partener, însă un partener de lungă durată de acestă dată. În cuplu. Nativii simt să-și consolideze legătura, deși tensiunile nu vor lipsi și va fi nevoie de multă responsabilitate pentru a le face față. Situații din trecut pot reveni, inclusiv legate de intimitate, de o fostă pasiune, aspect care pe cei singuri îi poate determina să reevalueze situația în ideea de a relua povestea.
Carieră
Cei născuți în zodia Capricorn care au afaceri persoanle au ocazia să le redreseze acum, să le relanseze. Sunt foarte bine aspectați în legarea de noi parteneriate, de noi asocieri și colaborări. Atenție la conflictele cu autoritățile, cu șefii pentru că vor fi greu de stins!
Bani
Din punct de vedere financiar este o perioadă bună de calcule, analize și reevaluări. Unii nativi pot obține un credit cu mai multă ușurință acum, însă este foarte important să fie realiști și să nu se arunce la sume foarte mari. O datorie mai veche poate fi achitată. Un partaj poate fi scos la lumină și încheiat.
Sănătate
În prima parte a lunii, cei născuți în zodia Capricorn pot resimți o puternică presiune asupra lor, pot fi foarte căzuți pe gânduri, măcinați de frământări și ar fi de preferat să caute ajutorul unui psiholog, astrolog, duhovnic, persană cu care să poată comunica pe altă frecvență decât o fac de obicei.
Dragoste
Cei născuți în zodia Vărsător sunt printre fericiții horoscopului lunii august 2020 pentru că nativii au parte de foarte multă susținere din partea tranzitelor pentru a-și consolida povestea de dragoste, pentru a-și îmbunătăți relația cu partenerul de viață, iar cei singuri au mari șanse să înceapă o nouă poveste de iubire.
Carieră
Cei născuți în zodia Vărsător pot demara noi proiecte și parteneriate profesionale care se vor dovedi profitabile inclusiv financiar. Mulți nativi vor face o reanaliză a locului de muncă prin prisma beneficiilor oferite și vor căuta noi oportunități, chiar și prin intermediul colaborărilor. Cei care vor să plece la muncă în străinătate pot primi vești bune în acest sens.
Bani
Din punct de vedere financiar, cei născuți în zodia Vărsător se pot simți frustrați, limitați de un context, poate de o datorie, de un credit, de o investiție pe care vor să o facă și care este peste măsura putințelor lor. Însă, tot acest context îi poate stimula să găsească noi surse de venit.
Sănătate
La acest capitol s-ar putea să apară o sensibilitate, o fragilitate, iar cei născuți în zodia Vărsător să se lase afectați de frămțntări, de gânduri, să somatizeze. Atenție la nervi, la stres, la oboseala psihică li la accidentări!
Dragoste
Cu Venus în tranzit prin sectorul sentimental, cei născuți în zodia Pești au șansa de a duce iubirea pe cele mai înalte culmi, însă nimic nu va veni de la sine, ci va fi nevoie de lucru în doi, de dorințe și aspirații comune, de reciprocitate. În cuplurile nou începute, relaxarea se va instala, iar cei singuri au șanse să cunoască persoane noi care să le trezească interesul. Unii nativi vor avea tendința de a fugi de responsabilități, însă lipsa de maturitate va fi taxată. Către finele lunii este foarte probabil ca nativii să fie confuzi și să nu poate încadra o relație, să nu se decidă dacă este vorba de prietenie sau iubire. Dacă este vorba de o fostă iubire, atunci este de preferat să rămână la stadiul de prietenie, în schimb o prietenie se poate transforma în iubire.
Carieră
La locul de muncă, cei născuți în zodia Pești sunt foarte bine susținuți, indiferent că sunt în postura de angajați sau angajatori. Relațiile cu colegii sunt bune, productive, nativii sunt eficienți în munca depusă și foarte buni negociatori. Nativii care-și caută un loc de muncă sunt foarte bine susținuți și au șanse mari să găsească un job, chiar dacă nu va fi cel mai bun sau plătit conform așteptărilor lor.
Bani
Sectorul financiar este foarte tensionat și cei născuți în zodia Pești sunt sfătuiți să evite atât cheltuielile, cât și investițiile și speculațiile. Se pot pierde bani. Este o perioadă bună pentru a renunța la acele proiecte care nu aduc beneficiile financiare așteptate.
Sursa: cancan.ro
Written by: admin