Horoscopul pe trei luni. Zodiile care se află sub protecție divină la primăvară

Vă prezentăm horoscopul pe trei luni, cel care include și primele două luni din primăvara anului 2021, iar surprizele sunt destul de mari aproape pentru fiecare zodie.

Lunile februarie, martie și aprilie vor fi unele spectaculoase din punct de vedere profesional mai ales pentru acei nativi care au învățat să facă față condițiilor de stres în anul 2020, an al pandemiei.

Pentru cei care se vor lovi pentru prima oară de astfel de situații complicate, lunile ce vin vor fi numai bune pentru a se căli, pentru a face armata, cum s-ar zice.

Totodată, există și câteva zodii care se vor afla sub protecție divină, și vom începe chiar cu acestea.

Horoscopul pe trei luni: zodiile protejate de Divinitate în februarie, martie și aprilie 2021

Leii au parte de o protecție neașteptată din partea astrelor, mai ales spre sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie, atunci când primesc niște răspunsuri importante de care depinde viitorul lor emoțional și profesional.

Sunt pe un trend ascendent din toate punctele de vedere, dar ar fi bine să nu se culce pe o ureche, ci să fie în continuare rezervați, căci protecția divină poate să vină în același timp și cu o lecție de viață necesară următoarelor etape și luni.

.

Și Fecioarele se află sub protecție în această perioadă (de altfel, ele sunt bine aspectate astrologic tot anul), iar în martie și aprilie cresc foarte mult șansele de a călători în străinătate.

Vărsătorii și Capricornii se înscriu și ei pe lista celor patru zodii protejate de Divinitate și vor fi binecuvântate cu câteva cadouri de care aveau nevoie. Nu e vorba neapărat de lucruri materiale, ci de cele necesare pentru hrana lor spirituală.

Horoscopul primăverii 2021 pentru restul zodiilor

Berbecii vor încheia iarna cu mai mulți bani în buzunare, dar și cu mai multe griji. Martie și aprilie sunt două luni care le pune la încercare relațiile de prietenie.

Taurii muncesc în continuare aproape până la epuizare, iar corpul lor le dă semne că trebuie să facă o pauză în luna martie.

Gemenii sunt dispuși să renunțe la multe lucruri pentru a fi liniștiți, iar marile provocări precum despărțirea abruptă de trecutul toxic vor apărea în aprilie.

Racii devin din ce în ce mai încrezători în propriile lor forțe, iar în martie, cei care doresc să facă o schimbare profesională, s-ar putea trezi cu o ofertă de nerefuzat.

Balanțele se concentrează exclusiv pe problemele de familie, aceste trei luni fiind foarte bune pentru creșterea copiilor ori pentru diferite activități pe care nu au pus mare accent, în timp ce Scorpionii au nevoie să fie mai mult singuri.

Săgetătorii sunt și ei avantajați de sosirea primăverii. Se poate spune că încep o viață nouă și vor fi din ce în ce mai împliniți emoțional.

Peștii dau de tot felul de necazuri mai ales la începutul lunii aprilie, iar de data asta vor fi nevoiți să iasă singuri din belele, căci nu va mai sări nimeni în ajutorul lor.

Sursa: fanatik.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com