Îți vor da lacrimile! Ultimul interviu dat de Costin Mărculescu, înainte să moară: „O să răsară soarele și pe strada mea”

Pe data de 26 mai, Costin Mărculescu a stat de vorbă cu noi, acesta fiind și ultimul interviu pe care actorul l-a acordat presei. În aceeași zi, noi am și publicat o parte din discuția cu acesta, iar astăzi, în memoria lui Costin, vă vom reda interviul integral.

Ultimul interviu dat de Costin Mărculescu

A murit cu două săptămâni înainte să împlinească vârsta de 51 de ani, însă a trait în toți acești ani cât alții în trei vieți. Povestea lui Costin Mărculescu a fost una spectaculoasă. Un băiat de condiție modestă, absolvent al Academiei de Teatru și Film, care a deschis o școală de fotomodele, reușind să se îmbogățească peste noapte. La începutul anilor 2000, Mărculescu era una dintre cele mai controversate, dar și mai urmărite personalități din România. Televiziunile se băteau pe el, pentru că știau că au ratingul asigurat. Cumva, toată această viață opulentă a celebritții l-a transpus pe Costin într-o lume a lui boemă, de artist, o lume specială, în care nu a respectat decât propriile reguli.

A urmat, mai apoi, decăderea actorului, care a pierdut afacerea, casa, mașina, precum și toate celelalte bunuri. Metaforic vorbind, a ajuns în mai puțin de doi ani, din print, cerșetor. În anii ce au urmat, actorul a fost expus, judecat, folosit, admirat sau renegat. Mulți prieteni i-au devenit dușmani. Multe porți i s-au închis, doar pentru oferise totul din prima și nu mai avea nimic important de spus. Costin s-a simțit umilit, dat la o parte chiar și de prietenii apropiați. A intrat într-o depresie puternică, și a îmbrățișat modelul singuratatii, ducându-se la fel precum Cristina Țopescu.

Moartea Cristinei Țopescu l-a marcat teribil

Moartea subită celei pe care o considera o foarte bună prietenă, fiica lui Cristian Țopescu, l-a marcat teribil pe Costin, care nu își putea explica cum prezentatoarea TV a putut avea un sfârsit atât de îngrozitor: “Cum să stai domne moartă atâta timp și să nu te caute nimeni? Chiar am ajuns să fim atât de răi ca oameni încât nu ne mai căutăm prietenii? Nimeni nu și-a dat seama că nu îi era bine? Nu-i nimic mai îngrozitor pe lume decât să mori singur, pe întuneric. Noi, artiștii, sufletele sensibile, cei obișnuiți cu lumina reflectoarelor, ajungem să ne simțim marginalizați atunci când nu mai suntem lăsați să ne facem meseria. Pe noi asta ne ține în viață, ne hrănește. Să ne iei acest miraj, este ca și cum ne-ai lua zilele. Cristina a avut o viață tare grea. Poate obosise, poate că nu își mai dorea să trăiască”, ne mărturisea Costin în urmă cu două săptămâni.

Avea planuri de viitor

Vizibil afectat de moartea prietenei sale, Costin era deranjat de faptul că după moartea Cristinei Țopescu, multe persoane au încercat să se promoveze pe spatele ei: “Toți îi deplâng acum moartea și spun că vai domne, cât au iubit-o. Dar unde au fost aceste persoane care plang cu lacrimi de crocodil la televizor atunci când Cristina zăcea moartă în casă? De ce nimeni nu a căutat-o? Atunci nu o mai iubeau? Doar acum, când dau bine la cameră? Cel mai prefăcut dintre toți este Ștefan Bănică. Acum postează pe facebook că o va păstra mereu într-un loc special în inima lui. Dar când o rupea cu bătaia nu îi mai părea rău de ea? Știu că mulți nu mă cred, dar ceea ce spun este adevărat. Femeia asta a încasat bătăi pe bandă rulantă de la Bănică. Ar putea măcar acum să îi ceară iertare și să își recunoască greșelile”, ne mai spunea actorul.

Costin ne-a vorbit puțin și de planurile lui de viitor. Visa să joace într-o piesă de teatru, dar părea resemnat și conștient de faptul că nu va urca prea curând pe scenă, pentru că nu îl căuta nimeni pentru a-i oferi un rol. Cu toate acestea, își dorea nespus să lansese o carte, pe care o și terminase de scris, în care făcea multe dezvăluiri picante despre viața lui și a multor alte persoane din showbiz: “Pandemia asta mi-a dat toate planurile peste cap, dar eu sunt încrezător că voi avea un an bun, că o să răsară soarele și pe strada mea”. Așa s-a și încheiat discutia dintre reporterul nostru și Costin…Dumnezeu să îl odihnească în pace.

Sursa: playtech.ro

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com