Iubita lui Culiță Sterp, clipe de groază după naștere. Geta Sterp a spus tot, chiar și ce nume va purta băiețeleul

Culiță Sterp a devenit tată pentru prima dată în urmă cu doar câteva zile. Celebrul manelist întors recent din Republica Dominicană este în culmea fericirii și deja se pregătește să-și aducă băiețelul acasă. Iubita lui Daniela a trecut prin clipe de groază după naștere, pentru că au fost ceva complicații. Soacra ei, mama Geta, a dat din casă.

Daniela a leșinat după naștere

Culiță Sterp este în culmea fericirii de când a devenit tată pentru prima dată. Odată întors din Republica Dominicană, la scurt timp i-a venit pe lume primul băiețel. Toată familia este fericită și se bucură de marele eveniment care a avut loc în viața lor.

Frumoasa șatenă a adus pe lume primul ei copil, la o clinică privată din Cluj Napoca. Cel mic a venit prin naștere naturală, așa cum a vrut încă de la început, pentru că este o tradiție în familia lor. Tânăra a avut un travaliu care a durat câteva ore bune și cel mic a venit destul de greu pe lume, pentru a cântărit 4 kilograme și a primit nota 10.Băiatul lui Culiță Sterp și al iubitei sale ar fi trebuit să vină pe lume în data de 10 iunie, dar a mai întârziat. Geta Sterp a dat din casă și a spus că viitoarea ei noră s-a simțit destul de rău după naștere și chiar a leșinat din cauza faptului că cel mic a avut o greutate mare.

„Daniela se simte foarte bine, chiar azi dimineață am vorbit cu ea, mi l-a arătat și pe cel mic, dar, săraca, la naștere a leșinat, chiar după naștere. Pentru că, nu știu, cum să vă spun, ea a fost la o clinică particulară și a fost sub supraveghere poate la mai multe cadre medicale, dar fiind sarcina așa mare, prima sarcină, nu știu. Pe Daniela a făcut-o mama ei de 5 kg 200 de grame, și natural. Pe timpul nostru nu se năștea prin cezariană”, a mărturisit Mama Geta.

Fiul lui Culiță va avea un nume special

Mama lui Culiță este foarte fericită că a devenit din nou bunică. De fericire, a dat din casă și a spus ce nume special au ales părinții micuțului. Deși ea și-ar fi dorit să se numească David, Culiță și Daniela ar fi ales ceva mai interesant, care să i se potrivească și mai bine.

mărturisit că nu poate fi divulgat prenumele pe care l-au ales Daniela şi Culiţă, însă a dat un indiciu c-ar fi vorba despre un nume din Vechiul Testament, cu o mare însemnătate. Numele ar fi unul foarte rar, despre care mulți zic că nu au auzit. Începe cu litera M și se termină cu N.

„Mie mi-ar fi plăcut David. David Sterp sună foarte bine. Dar nu cred că va fi ăsta, fiindcă mama şi tatăl său au vrut un altul. Nu-l pot spune, fiindcă aşa mi-a cerut Culiţă şi am să-i respect rugămintea.

Pot însă spune că e un nume biblic, din Vechiul Testament. E un nume foarte rar, unii spun că nu l-au mai avut. Numele începe cu „M” și se termina cu „N”, a spus mama Geta.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com