Klaus Iohannis a dezvăluit când începe relaxarea restricțiilor

Președintele Klaus Iohannis a ținut astăzi o conferință de presă în care a vorbit despre relaxarea restricțiilor, care va avea loc cel mai probabil după data de 15 mai. Totodată, președintele le-a mulțumit românilor pentru că au respectat restricțiile în zilele de sărbătoare. Pe lângă asta, el a criticat dur măsurile propuse de Streinu Cercel, conform cărora persoanele de peste 65 de ani să fie luate din sânul familiei și carantinate, notează HUFF.RO

Klaus Iohannis a dezvăluit când începe relaxarea restricțiilor

Principalele declarații ale Președintelui Klaus Iohannis:

  • Vreau să vă mulțumesc pentru că ați respectat măsurile în aceste zile de sărbătoare
  • Sunt foarte bucuros să constat că am reușit cu toții să facem ce ne-am propus – să stăm acasă și să sărbătorim așa cum am putut mai bine
  • Vreau să mulțumesc și bisericilor, preoților, care au avut o contribuție semnificativă în a organiza ceremoniile religioase astfel încât românii să nu se expună pericolului de contaminare
  • Mulțumiri și autorităților care au venit în ajutorul oamenilor
  • Mulțumiri speciale medicilor și personalului medical care s-au implicat foarte bine
  • Totuși, în acest context general foarte bun, au fost câteva chestiuni negative
  • Condamn ferm manifestările violente, puține, dar foarte vizibile. Au fost oameni care nu au înțeles despre ce e vorba. Laud iar autoritățile care au intervenit ferm
  • Nu putem să tolerăm astfel de manifestări violente și încălcări ale normelor
  • Este foarte clar că acolo unde nu se respectă normele trebuie intervenit ferm
  • Este timpul să ne gândim la un plan de relaxare când condițiile vor fi îndeplinite
  • După 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese scade, dacă respctăn cu toții măsurile, e clar că putem să intrăm atunci într-o fază de relaxare
  • Relaxarea va fi făcută în pași, nu va fi făcută deodată, pentru că specialiștii ne spun că virusul nu dispare
  • Aceste chestiuni se decid în baza dovezilor științifice, de către guvern
  • Ele vor fi discutate în detaliu cu specialiștii, cu cei efectiv implicați în gestionarea epidemiei
  • Vor fi aduse la cunoștința publicului de autoritățile care se ocupă concret vom fce declarații eu, premierul, ministrul Sănătății, ministrul de Interne, ministrul Economicie. Repet, toate deciziile se vor lua în baza unor dovezi științifice, medicale, și a rezultatelor din teritoriu
  • În nici un caz măsurile nu vor fi anunțate de cineva care vrea să se profileze politic sau altfel
  • Asemenea planuri prost gândite nu fac decât să inducă panică în populație, or, panica e ultimul lucru de care avem nevoie
  • Toți, inclusiv experții, treubie să înțeleagă că nu avem decât un plan, la care lucrăm cu toții. Chiar acum am discutat cu premierul Orban
  • E important să știm că după 15 mai vom începe să implementăm măsuri de relaxare
  • Vor fi măsuri graduale. La început vor fi posibile iarăși activități care prezintă un risc mic de contaminare
  • E nevoie de evaluare a specialiștilor, dar și o evaluare economică, pentru că vrem repornirea economiei
  • E important să înțelegem că relaxare înseamnă că autoritățile se vor implica mai puțin în viața fiecăruia, iar responsabilitatea revine fiecăruia dintre cetățeni. Fiecare va trebui să aibă mai multă grijă de el și de familia sa
  • E încă prea devreme să luăm acum aceste măsuri, vom discuta după 15 mai

sursav:gandul.ro

. .

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com