Klaus Iohannis a promulgat legea PSD care îi scapă de închisoare pe evazioniști. Ce prevede, mai exact, aceasta

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea PSD care scapă de închisoare persoanele acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro. În schimbul trimiterii acestora după gratii, se poate aplica o amendă dacă achită în totalitate prejudiciul sau pot scăpa și de amendă, dacă dau și 20% din acesta.

Klaus Iohannis a promulgat legea PSD care îi scapă de închisoare pe evazioniști. Ce prevede aceasta

Șeful statului a promulgat, miercuri, legea inițiată de social-democrați, potrivit căreia nu mai ajung după gratii, persoanele care au săvârșit evaziune fiscală până în 100.000 de euro. Astfel, actul normativ elimină posibilitatea pedepsei cu închisoarea și înlocuirea cu o amendă. Amenda prevede ca evazionistul să achite integral prejudiciul sau se poate omite și aplicarea ei, dacă acesta plătește și 20% pentru prejudiciu, informează G4media.

Legea a fost inițiată în timpul lui Liviu Dragnea, de către deputatul Cătălin Rădulescu

Curtea Constituțională a decis că legea este una constituțională, deși a fost sesizată anul trecut de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, Guvernul României şi de Avocatul Poporului. Deputatul PSD Cătălin Rădulescu este cel care inițiat această lege, în Decembrie 2017, când Liviu Dragnea era cel care îi conducea pe social-democrați. Un an mai târziu, în 2018, legea a fost supusă votului forului decizional, Camera Deputaților, și a fost aprobată cu majoritate de către PSD, ALDE și UDMR. Însă, cei din Opoziție, PNL, USR și PMP au atacat actul normativ la CCR, dar în zadar.

Viorica Cherecheș, deputată PNL, a votat ”pentru” această lege, astfel, nu a mai fost pusă pe lista parlamentarilor liberali la alegerile din 6 decembrie 2020.

Noul act normativ modifică legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale:

  • La art. 10, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
    • (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.
    • După alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alin.(1 ) – (13 ), cu următorul cuprins:
      • „(1 prim ) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare;
    • Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin.(1) și (1 prim).

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com