Klaus Iohannis, declarații pe tema fondurilor europene. „Guvernul va repara legile justiției”

Președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație de presă după ce a avut o întâlnire la Palatul Cotroceni cu premierul României, Ludovic Orban. Tema discuției dintre cei doi a fost despre absorbția fondurilor europene alocate României.

Declarațiile Președintelui României despre fondurile europene

Iohannis a precizat la începutul declarației că temele discutată cu Ludovic Orban la Palatul Cotroceni au fost despre fondurile europene și legile justiției.

Conform președintelui României, se discută o propunere a Comisie referitoare la fondurile europene, care prevede ca „fondurile multianule să fie discutate la pachet cu fonduri care sunt destinate pentru revigorarea economică pentru creștere rezilienței economice în UE”.

Totodată, Klaus Iohannis a menționat că România va beneficia de mai multe fonduri europene.

Avem de-a face cu un proiect al CE prin care României i se alocă fonduri importante

Urmează fazele de negociere. Acest plan va fi negociat între liderii statelor, apoi în PE și în parlamentele naționale. Vor primi și firmele posibilitatea să folosească acești bani. Vom investi în autostrăzi, în linii de cale ferată, în proiecte de energie regenerabilă. Vom investi bani importanți în sistemul de sănătate publică și sistemul de învățământ.„, a spus presedintele Iohannis.

Iohannis a precizat că acest proiect nu este definitiv și va negociat cu liderii statelor și cu parlamentele naționale.

Iohannis, atac la PSD

Klaus Iohannis a ținut să menționeze faptul că a reușit să oprească o parte din atacurile inițiate de PSD și să ducă legilșe justiției la Curtea Constituțională a României, iar Guvernul va veni cu inițiative legislative pentru a repara legile justiției.

Cert e ca cel mai improtant pas a fost facut de romani: acum un an de zile cand i-am chema tla urne la referendumul pentru jsutitie, au venit in nr mare si au spus clar: stop acestei proceduri de macelarire a legilor justitiei. PSD a incercat sa puna piciorul pe justie. PSD e aprtidul care a icnercat sa franga independenta justitiei, asa ceva nu se poate!” a spus Iohannis.

În final, președintele României a vorbit și despre epidemia cu coronavirus, susținând că virusul încă se află printre noi și îi sfătuiește pe români să fie vigilenți.

E foarte improtant sa fim constienti de asa numita noua normalitate, incercam sa relaxam cat mai mult restrictiile, insa e clar ca acum raspunderea revine fiecarui roman: purtatul mastii, distantarea, spalatul pe maini – raman extrem de importante pentru a nu pierde controlul acum la sfarsitul asupra epidemie„, a finalizat presedintele Romaniei.

Sursa: redactia.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com