Klaus Iohannis, dezvăluiri importante despre sfârșitul pandemiei: ”Acest nou val poate fi ultimul!”

Klaus Iohannis a avut miercuri, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență. Aici au participat Ludovic Orban, Florin Cîțu, Dan Barna, Hunor Kelemen și Cristian Ghinea. După terminarea ședinței, Iohannis a organizat o conferință de presă.

Astfel, pe lângă aspecte economice, președintele a vorbit și despre evoluția pandemiei în țara noastră. Astfel, Iohannis a declarat că valul al treilea al pandemiei ar putea fi ultimul din această criză sanitară.

Ne apropiem de finalul crizei sanitare

Președintele a vorbit despre situația din România care, în ultima perioadă, s-a agravat din ce în ce mai mult. Klaus Iohannis a mărturisit că țara noastră se află acum într-o etapă de creștere, deoarece numărul de infectări a crescut considerabil în ultimele zile și situația devine sensibilă.

Iohannis a făcut declarații care le dau speranțe românilor. Astfel, el a precizat că cei de-al treilea val ar putea fi ultimul, având în vedere că ne aflăm în plină campanie de vaccinare și tot mai mulți români se imunizează.

Șeful statului ne asigură că situația este sub control, dar depinde mult și de noi cum respectăm măsurile de prevenire și cât conștientizăm pericolul acestui virus.

”Ne confruntăm din nou, din păcate, cu o etapă de creștere, vizibilă în numărul de infectări raportate zilnic și în presiunea din ce în ce mai mare pe secțiile de terapie intensivă. Acest nou val poate fi chiar ultimul, având în vedere că procesul de vaccinare este în plină desfășurare, iar numărul persoanelor vaccinate crește de la o zi la alta. Situația este încă sub control, dar lucrurile pot evolua rapid în sens negativ. Este nevoie de responsabilitate și de un nou efort național acum” – a spus președintele României.

Vaccinarea ne scapă de pandemie

Președintele Klaus Iohannis a atras atenția asupra faptului că studiile specialiștilor au demonstrat că doar prin imunizare putem ajunge la finalul pandemiei, ceea ce înseamnă că vaccinarea este importantă. Șeful statului a explicat clar că toate vaccinurile aprobate de Uniunea Europeană sunt vaccinuri sigure și nu există motive clare pentru care acestea să nu fie folosite.

”Singurele metode care au fost dovedite științific că pot stopa pandemia sunt măsurile restrictive și imunizarea unui număr semnificativ din populație. Până când vom atinge imunitate de grup prin vaccinare, va trebui să luăm măsuri punctuale, măsuri aplicate acolo unde situația epidemiologică o impune, pentru a slăbi presiunea de pe spitale.” –  a spus Klaus Iohannis.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com