Klaus Iohannis, mesaj dur după două zile de proteste la nivel național: ”Restricțiile nu pot fi încă ridicate”

După două nopți de proteste la nivel național împotriva noilor restricții impuse de pandemia de coronavirus, manifestări ce sunt anunțate și în serile viitoare, Klaus Iohannis a ieșit acum

la rampă și a avut un mesaj dur pentru cei care, spune el, manifestează violent și extremist. Președintele condamnă cele petrecute în stradă, însă subliniază și faptul că țara noastră a reușit să depășească valurile

pandemiei datorită măsurile impuse și respectării lor, lucru care, în curând, va duce la întrezărirea finalului pandemiei.

Protestele de luni, care au devenit în a doua seara de manifestații unele violente, l-au făcut pe Klaus Iohannis să reacționeze dur, ba chiar să critice gesturile făcute de cei care au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirea.

Klaus Iohannis, mesaj dur după cele două zile de proteste

Deși președintele susține că toți românii au dreptul la libera exprimare, ba chiar să protestete este firesc, acesta nu este de acord cu manifestările violente, extremismul și cu revoltele împotriva măsurilor adoptate pentru protejarea populației.

”România este o democrație funcțională și matură, în care libera exprimare a opiniilor este garantată. Demonstrațiile și protestele sunt firești, legitime și fac parte din structura oricărei democrații funcționale. Intolerabile și complet de neacceptat sunt manifestările violente, extremismul,

xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor. Inclusiv ale celor care protestează și neagă efectele dramatice ale unei pandemii care a îmbolnăvit peste o sută de milioane de oameni și a răpus milioane de suflete la nivel global. Violența, instigarea la nerespectarea legii,

la comportamente care pun în pericol viața românilor, extremismele de orice fel promovate în numele dreptului la liberă exprimare sunt toxice și nocive. Ura și violența nu duc niciodată la rezultate constructive pentru societate și, în mod cert, aceste comportamente reprobabile nu reprezintă România”, a spus Klaus Iohannis în cadrul unei declarații de presă, scrie DIGI24.

Ba mai mult decât atât, el a ținut să precizeze că deși noile restricții sunt acum reprimate de unii românii, acestea au fost cele care ne-au salvat viețile până la acest moment. De asemenea, în același mesaj, Iohannis le-a mulțumit celor care nu s-au abătut timp de un an de la măsurile impuse de specialiști, susținând că doar așa se va scurta perioada restrictivă, căci aceasta nu va putea fi anulată.

”Țara noastră a reușit până acum să depășească toate așa-numitele valuri ale pandemiei tocmai pentru că cetățenii, în marea lor majoritate, au înțeles necesitatea măsurilor, le acceptă, le respectă și le mulțumesc pentru asta. În același timp, fricile, temerile și nemulțumirile românilor,

în această perioadă extrem de dificilă, sunt firești și îndreptățite. Știu că este din ce în ce mai greu, știu că suntem obosiți după mai bine de un an de criză sanitară. Știu că este descurajant că restricțiile nu pot fi încă ridicate, deși cu toții ne-am dori ca acest lucru să fie posibil imediat. Din păcate, aceste măsuri sunt singurele care ne pot ajuta să reducem răspândirea coronavirusului. Cu cât le respectăm mai bine, cu atât mai scurtă va fi perioada în

care este necesară impunerea lor. Aceasta este o alegere pentru viață, pentru viața și sănătatea cât mai multor români. Nu există altă alternativă pentru a stopa o creștere galopantă a numărului de îmbolnăviri, care ar duce la blocarea sistemului sanitar, cu consecințe dintre cele mai dramatice.

Singurele căi prin care vom stopa această pandemie sunt, pe de o parte, restricțiile menite să stopeze mobilitatea și aglomerările umane iar, pe de altă parte, vaccinarea”, a mai adăugat președintele României.

Klaus Iohannis vorbește despre sfârșitul pandemiei
Totodată, pentru a-i încuraja pe români, Klaus Iohannis spune că nu mai este mult, bineînțeles, dacă se respectă măsurile impuse și lumea se vaccinează, până la întrezărirea finalului pandemiei. Pentru acest lucru politicianul le cere românilor să dea dovadă de răbdare și solidaritate.

”După un an de luptă cu această teribilă pandemie începem, așadar, să întrezărim finalul și speranțele noastre că această perioadă grea se va încheia curând sunt pe deplin justificate și îndreptățite. Trebuie să mai avem puțină răbdare și să trecem împreună, așa cum am făcut-o de fiecare dată, peste această situație de criză. De aceea, în aceste momente solidaritatea este atât de importantă”, a concluzionat șeful statului. scrie spynews.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com