LEGĂTURA NEŞTIUTĂ DINTRE DOINA TEODORU ŞI MIHAI BENDEAC? IUBITA LUI CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU A FĂCUT RAVAGII LA ANTENA 1

Doina Teodoru este iubita celebrului chef Cătălin Scărlătescu de la Antena 1. Însă, înainte ca tânăra, care a reușit să câștige unul dintre sezoanele „iUmor”, să ajungă în brațele lui, actrița a avut o legătură cu Mihai Bendeac. Despre ce este, de fapt, vorba?

a

Chef Cătălin Scărlătescu este foarte discret, atunci când vine vorba despre viața personală. Rareori vorbește despre viața privată. Însă, de data aceasta, celebrul chef de la Antena 1 a reușit să „dizolve” misterul care s-a aflat în jurul lui pentru mult timp, referitor la viața amoroasă. Cea care a reușit să îi cucerească inima vedetei de la Antena 1 este chiar actrița Doina Teodoru, câștigătoarea unuia dintre sezoanele ”iUmor”.

Relația celor doi a fost dată de gol și de sora lui Cătălin Scărlătescu care, acum câteva luni, a mărturisit că fratele său numai este singur. Aceasta a menționat că relația dintre cei doi este una extrem de serioasă, dar și foarte discretă.

”Relația este una foarte frumoasă și foarte asumată. Sper să fie cu happy-end. Eu așa sper și mă rog la Dumnezeu. Ei doi stau împreună mai tot timpul, lucru nou pentru el, nu știu pentru ea. De data asta, este ceva foarte serios și special”, a declarat sora lui Cătălin Scărlătescu.

Legătura neştiută dintre Doina Teodoru şi Mihai Bendeac

Actrița Doina Teodoru a câștigat cea de-a treia ediție a emisiunii ”iUmor” de la Antena 1. Atunci, tânăra în vârstă de 31 de ani reușise să câștige simpatia celor trei jurați ai emisiunii, iar oamenii au votat-o în număr mare.

În anul 2017, însă, s-a creat o întreagă polemică în jurul concurentei care devenise preferata lui Mihai Bendeac. Mai multe persoane au crezut că, pentru aceasta, s-ar fi tras niște sfori, deoarece a apărut în serialele ”În puii mei” și ”Băieți de oraș”.

„În cazul în care faci parte dintre persoanele care îşi închipuie că, după o carieră de 15 ani, aş fi în stare să trag nişte sfori pentru a măslui câştigătorul unui concurs televizat, te anunţ că te bag în p**** m*-t** şi te somez să închizi televizorul sau să muţi pe Pro TV ori Kanal D ori de câte ori mă vezi.

Mulţumesc anticipat. PS – Nu îmi este deloc simpatică ideea că se înregistrează finaluri false şi, în seară respectivă, în funcţie de vot, se pune caseta respectivă. Dar oricine are bănuieli, poate merge la Poliţie ori DNA.

Asta deoarece sms-urile sunt pe bani şi, dacă ar face cineva mânării, se numeşte înşelăciune. Aş fi făcut eu plângerea, dar nu am avut niciodată senzaţia că ar fi ceva în neregulă.

Sigur că nu va merge nimeni să depună plângere fiindcă a arunca cu rahat nu necesită a fi sigur că e ca tine. Arunci cu rahat din reflex şi pentru că ai frustrări din cauza faptului că eşti #prost”, scria Mihai Bendeac pe Facebook în urmă cu 5 ani, arată Adevărul.ro.

Cine este Doina Teodoru?

Doina Teodoru este din Galați, are 31 de ani și este actriță. Iubita lui Cătălin Scărlătescu este fosta concurentă de la iUmor și actrița de la Antena 1. Tânăra s-a remarcat în spațiul public prin inteligența sa și prin abilitățile sale actoricești. Succesul său a urcat și mai sus și a fost cooptată de către actorul Mihai Bendeac să joace în serialul „Băieți de Oraș”.

Sursă foto: Arhivă CANCAN

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com