Legea care permite reducerea la jumătate a timpului de lucru și a salariilor angajaților a fost promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind măsurile de sprijin pentru angajați și angajatori, în contextul pandemiei de COVID-19. OUG 132/2020 permite angajatorilor să reducă timpul de lucru și salariul angajaților cu cel mult 50%

Măsura va rămâne în vigoare și va putea fi aplicată și după sfârșitul stării de urgență, dar nu mai mult de 3 luni după finalizarea acesteia. reducerea salariului și a timpului de muncă implică și modificare contractului individual de muncă, informează stiridirecte.ro

”În perioada stării de urgenţă/alertă/asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă/alertă/asediu, „angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaţilor cu cel mult 50% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă, cu informarea şi consultarea sindicatului, a reprezentanţilor salariaţilor sau a salariaţilor, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului”, se menționează în textul ordonanței.

Angajatorul trebuie să anunțe reducerea timpului de muncă și a drepturilor salariale aferente, cu 5 zile înainte de data aplicării măsurii.

„Reducerea timpului de muncă în condiţiile prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puţin 5 zile lucrătoare, lunar, angajatorul având obligaţia de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de muncă se aplică şi în cazul programului de muncă în ture, precum şi în cazul programului de muncă inegal. Decizia angajatorului privind reducerea timpului de muncă, programul de lucru, modul de repartizare a acestuia pe zile şi drepturile salariale aferente se comunică salariatului cu cel puţin 5 zile înainte de aplicarea efectivă a măsurii”, prevede legea.

Pe durata reducerii timpului de muncă, salariații care vor avea de suferit trebuie să beneficieze de o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut lunar și salariul de bază brut lunar aferent orelor de muncă prestate ca urmare a reducere timpului de muncă.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com