ASCULTA LIVE ASCULTA FX NET RADIO
Lidia Buble a rupt tăcerea și a transmis un mesaj impresionant, după despărțirea de Răzvan Simion. Prezentatorul a fost cel care a anunțat că ei nu mai formează un cuplu, cu câteva săptămâni în urmă. De aceea, în prezent, artista a dorit să le împărtășească fanilor ei trăirile din urma acestui moment nu tocmai ușor.
Lidia Buble și Răzvan Simion se aflau în cel de al cincilea an al relației când au constatat că lucrurile se răciseră grav între ei. De aceea, problemele din relație au fost discutate, mai ales că momentul a coincis și cu cel al pandemiei. Deoarece au avut mai mult timp în care au reflectat la ceea ce-și doresc de la viață, cei doi au decis să pună punct poveștii de dragoste. Acesta pare să fi reprezentat motivul despărțirii, ce i-a șocat pe fani inițial.
Lidia Buble a rupt tăcerea după despărțirea de Răzvan Simion printr-un mesaj pe Instagram
În prezent, ambii își văd de proiectele pe care le au programate. În acest sens, Lidia Buble a lansat deja o piesă, alături de un videoclip inedit, în care și-a exprimat emoțiile de după despărțire. La fel ca mulți artiști, se pare că tânăra a așteptat să își facă ordine în gânduri, iar mai apoi și-a vărsat trăirile în muzică. Despărțirea de prezentatorul Antena 1 pare să își fi pus amprenta asupra Lidiei Buble.
Și în cea mai nouă postare de pe Instagram artista le-a dat urmăritorilor motive să creadă că ar suferi din dragoste. Este vorba chiar de un segment din melodia “Cu ochii ăia verzi”, lansată cu o zi în urmă, pe YouTube, de către Lidia Buble. Piesa e una intensă, de iubire, în care artista precizează că avea ochii triști. Printre versuri se mai numără și “treceam să nu mă vezi”, ce indică faptul că ei aveau anumite probleme în cuplu de ceva vreme.
Melodia lansată recent de Lidia Buble a fost total pe placul fanilor, mai ales în cazul celor care la fel ca ea s-au regăsit într-o poveste de iubire cu un final destul de abrupt. Prietenii virtuali de pe Instagram au felicitat-o pe vedetă pentru reușita lansării ei. Artista a primit un număr record de comentarii, fiind cunoscut că are o “armată” de fani ce au susținut-o mereu în clipele grele.
“Rari. Ochii verzi sunt rari. Doar 2% din miliardele lumii. Iubirile ce se reflectă în ochii verzi sunt ca un dans al stelelor căzătoare pe care ți le-ai dori mai mult timp desenate pe cerul nopții. Eu am ochii verzi. Uneori triști, mereu mari, dar întotdeauna verzi.”, a transmis Lidia Buble, în dreptul clipului publicat pe Instagram.
Written by: admin
todaymartie 26, 2024 3264 1