Vești proaste pentru cei care o urmăresc și susțin pe Simona Halep. Din nefericire, sportiva a fost nevoită să se retragă din turneul de la Miami, chiar înaintea meciului cu Daria Saville. Halep a făcut anunțul retragerii printr-o postare pe pagina ei de Facebook. Fanii au reacționat imediat și i-au urat însănătoșire grabnică.
Simona Halep se retrage din turneul de la Miami
Halep nu poate continua turneul din cauza unei accidentări pe care a suferit-o la coapsa piciorului stâng, săptămâna trecută, la Indian Wells. Organizatorii turneului de la Miami au fost primii care au anunțat retragerea sportivei, iar ulterior Simona a revenit cu un mesaj pentru toții fanii ei.
Sportiva a spus că are dureri mari, că a făcut o investigație RMN și lucrurile nu arată prea bine. Din acest motiv ea se va retrage pentru o perioadă de trei săptămâni, întrucât corpul său are nevoie de timp pentru a se vindeca.
Simona a precizat că a fost o decizie foarte grea aceea de a renunța la turneul de la Miami, Charleston și Fed Cup.
Am simțit o durere ascuțită în piciorul stâng în timp ce mă antrenam. (…) Deși mi se pare o veste greu de împărtășit, îmi păstrez încrederea și sunt motivată să fac totul pentru a fi pregătită pentru sezonul pe zgură. Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat atât în momentele fericite, cât și în cele grele.
Halep va fi înlocuită la turneul de la Miami
Simona Halep nu a câștigat niciodată turneul de la Miami, însă a ajuns în semifinale în 2015 și 2019. Numărul 19 WTA a fost nevoită să se retragă din acest turneu înaintea meciului cu australianca Daria Saville care este numărul 249 WTA.
Meciul dintre Simona Halep și Daria Saville trebuia să aibă loc joi, 24 martie, la orele 21.30. Simona Halep va fi înlocuită de un lucky loser, și anume Harmony Tan (Franța, 91 WTA).
Sursa: https://fresh24.ro/