AD

HOROSCOP

Luna noiembrie aduce vesti bune pe plan financiar pentru 6 zodii

todayoctombrie 27, 2017 5

Background
share close
AD
AD

Situaţia financiară este extrem de importantă, mai ales când avem în vedere întemeierea unei familii. Fiecare dintre noi îşi doreşte acea stabilitate şi siguranţă din partea persoanei iubite, aşa că banii sunt un subiect destul de des deschis şi întâlnit în majoritatea cuplurilor.

Top 6 zodii care vor câştigă cei mai mulţi bani în noiembrie

Având în vedere că astrele şi Planetele au de fiecare dată un cuvânt de spus, haideţi să vedem în cele ce urmează care sunt cele 6 zodii care vor câştigă cei mai mulţi bani în luna noiembrie.

Gemeni

Bineînţeles că sunteţi primul în acest top, deoarece când vine vorba de bani, nu duceţi deloc lipsa. Situaţia financiară este extrem de importantă pentru dumneavoastră, aşa că toată viaţa alergaţi după avuţie şi vă doriţi din ce în ce mai multe, iar astrele se pare că mai mereu vă sunt alături şi va sprijină toate eforturile depuse. Având în vedere că sunteţi o persoană care comunica foarte bine cu cei din jur, în luna noiembrie veţi pune la cale un plan pentru o afacere mai mare alături de un prieten de suflet.

Taur

Nu prea credeţi dumneavoastră în noroc, însă, când vine vorba de familie şi de binele acestora, sunteţi în stare de orice fel de sacrificiu sau compromis. În luna noiembrie veţi câştiga sume importante de bani, însă sursele sunt puţin nesigure, aşa că ori nu vă implicaţi prea tare ori începeţi să bateţi în retragere. Mare grijă la ce tipuri de compromis trebuie să faceţi şi ce oameni doriţi să menţineţi aproape de dumneavoastră.

Leu
Sunteţi o persoană destul de norocoasă, care mai toată viaţa se luptă cu oricine ii iese-n cale pentru binele ei şi a celor din familie. În această lună aveţi tendinţa să exageraţi cu răutăţile, cu toate că da, va merge din ce în ce mai bine. Ar fi de lăudat dacă aţi începe să daţi şi celor mai nevoiaşi, deoarece trebuie să credeţi în karma şi că vă vor fi răsplătite eforturile înzecit. Superiorii se declară mulţumiţi de prestaţia la locul de muncă, aşa că banii nu vor conteni să apară.

Scorpion

Munciţi foarte mult în prezent şi această situaţie persistă de câteva luni bune. Nu vă neglijaţi nici un fel de plăcere şi mai ales relaxare deoarece dispuneţi de resurse destul de bune. Există posibilitatea să întâlniţi o persoană care va fi extrem de importantă în viaţa dumneavoastră, care va începe să vă satisfacă toate poftele şi uite aşa vor mai intra nişte bănuţi în contul bancar.

Capricorn

Mulţi ar putea spune că nu sunteţi chiar atât de norocos, însă, datorită faptului că sunteţi excesiv de muncitor, veţi începe să culegeţi roadele. Puteţi atrage invidia unor colegi de serviciu în a doua parte a acestei luni, mai ales când vor începe să vă ceară explicaţii privind provenienţa banilor. Peste toate veţi trece şi vă veţi bucura de toţi banii primiţi, până la ultimul leuţ.

Balanţă

Şi nu în ultimul timp, Balanţa. Sunteţi pe val în această lună, dispuneţi de un bun monetar, însă banii nu vor sta prea mult timp în buzunarul dumneavoastră, deoarece trebuie să-i investiţi numaidecât în o afacere de suflet. Nu mai faceţi aceleaşi greşeli ca în trecut şi mai cereţi păreri înainte de a lua vreo decizie radicală când vine vorba de aceşti bani.

Tratamente si masti cu ulei de cocos pentru ten si par

Avand proprietati antibacteriene si antifungice, insa fiind totodata si un ingredient emolient cu efecte puternic hidratante, uleiul de cocos penetreaza cu usurinta atat pielea cat si cuticula firelor de par.

Ulei de cocos pentru ten
Uleiul de cocos este excelent pentru tenul uscat, insa poate fi folosit si pentru hidratarea tenului mixt sau gras in timpul sezonului rece, atunci cand vantul si temperaturile scazute deshidrateaza pielea.

Masca pentru ten acneic cu ulei de cocos si ovaz este benefica atat pentru tenul cu tendinta acneica, cat si pentru tenul fara probleme de acest gen, care are insa nevoie de hidratare. Pentru a prepara aceasta masca ai nevoie de urmatoarele ingrediente:

1 lingura de ulei de cocos
3 linguri de tarate de ovaz
apa calduta
Amesteca, intr-un bol, taratele si apa calda pentru a obtine o pasta. Incorporeaza apoi uleiul de cocos in pasta obtinuta si aplica masca pe tenul curat, folosind miscari de masaj circulare. Lasa apoi masca sa actioneze in jur de 15 minute si clateste.

Tratamentul cu ulei de cocos si bicarbonat de sodiu pentru punctele negre actioneaza precum un scrub, indepartand punctele negre si curand porii astfel incat tenul sa se lumineze instantaneu.

Pentru a il prepara ai nevoie de:

1 lingura de ulei de cocos
1 lingurita de bicarbonat de sodiu
Amesteca uleiul de cocos cu bicarbonatul de sodiu, pana cand obtii o pasta. Aplica tratamentul pe tenul curat si uscat, insistand pe zonele cu probleme cu punctele negre (nas, barbie). Maseaza folosind miscari circulare si blande in jur de 5-10 minute, apoi spala fata cu apa rece si usuc-o cu un prosop.

Citeste si Alimentul cu peste 100 de utilizări: uleiul de cocos

Ulei de cocos pentru par
Uleiul de cocos este un ingredient extrem de benefic si pentru podoaba ta capilara, acesta hidratand in profunzime textura firului de par si redand stralucirea chiar si parului degradat in urma vopsirilor repetate.

Atunci cand folosesti ulei de cocos pentru par, este important sa il dozezi in mod corect. Cantitatile mici sunt recomandate, iar scalpul trebuie evitat pentru a preveni ingrasarea parului. Pentru rezultate uimitoare, uleiul de cocos poate fi folosit alaturi de alte ingrediente benefice pentru par precum avocado, uleiul de masline, mierea sau uleiul de jojoba.

Masca cu ulei de cocos pentru parul degradat va hidrata podoaba capilara si va reda aspectul sanatos acesteia. Pentru a prepara aceasta masca ai nevoie de urmatoarele ingrediente:

4 linguri de ulei de cocos
10 picaturi de ulei esential la alegere (menta, scortisoara, vanilie, arbore de ceai)
Amesteca uleiurile si incalzeste-le in cuptorul cu microunde. Aplica-le apoi pe parul uscat, masand usor pentru a te asigura ca acestea sunt absorbite in textura firului de par. Lasa masca sa actioneze cel putin 30 de minute, apoi samponeaza parul si clateste-l bine.

Masca de par cu ulei de cocos si avocado este recomandata in special femeilor cu parul blond, care isi decoloreaza in mod regulat podoaba capilara. Pentru a prepara aceasta masca ai nevoie de:

½ avocado
5 linguri de ulei de cocos
Paseaza jumatatea de avocado cu ajutorul unei furculite si amestec-o cu uleiul de cocos. Aplica masca pe parul ud si las-o sa actioneze in jur de 60 de minute. Indeparteaza masca, samponeaza si clateste parul, iar apoi bucura-te de rezultate.

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com