Mamele ar putea primi până la 2.000 de lei în primele trei luni de la naștere. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru acest stimulent

Mamele ar putea primi până la 2.000 de lei în primele trei luni de la naștere. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru acest stimulent
 Mamele ar putea primi până la 2.000 de lei în primele trei luni de la naștere. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru acest stimulent. Sursa foto: Unsplash

Femeile ce tocmai au devenit mame vor putea primi tichete sociale în valoare de 2.000 de lei în cazul în care acestea au posibiltăți materiale reduse. Tichetele urmează a fi acordate în primele trei luni de la naștere, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Vești bune pentru mamele cu situații materiale precare. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a pregătit un proiect prin care acestea urmează să primească tichete în valoare totală de 2.000 de lei în primele trei luni de la nașterea copilului. Momentan, proiectul se află în etapa de consultare publică, potrivit ProTV.

“Astăzi, 2 august 2021, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică proiectul de HG care va reglementa modul prin care vor fi acordate trusourile pentru nou-născuţi, de care vor beneficia mamele cu posibilităţi materiale reduse.

Potrivit propunerii, sprijinul financiar, constând în tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou născut, va fi susţinut din fonduri europene, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) şi va putea acoperi achiziţia de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare şi medicale pentru mamă şi copil”, au transmis reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ce condiții trebuie să îndeplinească mamele pentru a primi aceste tichete

De aceste tichete sociale se vor putea folosi în primele trei luni de la naștere doar mamele aflate în cel puțin una din cele cinci scenarii enumerate mai jos:

  • mamelor cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
  • mamelor din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei mamelor minore;
  • mamelor care se află în situaţie de risc (exemplu: persoanele cu dizabilităţi);
  • mamelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă (victime ale calamităţilor, violenţei domestice, persoane dependente, etc.) şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate (exemplu – fără locuinţă);
  • mamelor care nu deţin acte de identitate şi nu pot accede la drepturile civile.

Aceste tichete sociale vor putea fi utilizate exclusiv la magazinele și comercianţii parteneri înscrişi în program.

Mamele vor putea ajunge la tichete cu ajutorul mijloacelor moderne

Mamele defavorizate vor putea accesa aceste ajutoare și prin mijloace tehnologice moderne, și autoritățile vor folosi un flux de lucru deja funcțional, ce a dat dovadă deja de rezultate foarte bune.

″În urma adoptării Hotărârii de Guvern, MIPE va fi în măsură să înceapă derularea proiectului, iar trusourile pentru nou născuţi vor ajunge la beneficiarii care au cea mai mare nevoie de acest sprijin. Ajutoarele vor fi distribuite utilizând mijloace electronice moderne şi, cel mai important, vom utiliza un flux de lucru deja funcţional, cu rezultate foarte bune”, a declarat Cătălina Bădoiu, secretar de stat, coordonator Direcţia Implementare POAD.

Proiectul de Hotărâre de Guvern poate fi consultat pe pagina de Internet a MIPE,  iar propunerile şi recomandările cetățenilor pot fi transmise până la data de 12 august.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com