LONDON, ENGLAND - JUNE 03: Ilkay Guendogan of Manchester City lifts the Emirates FA Cup trophy after the team's victory in the Emirates FA Cup Final between Manchester City and Manchester United at Wembley Stadium on June 03, 2023 in London, England. (Photo by Shaun Botterill/Getty Images)
Manchester City s-a impus cu scorul 2-1 în fața rivalilor de la Manchester United în finala Cupei Angliei, disputată pe stadionul Wembley din Londra, cu 90.000 de spectatori în tribune. Este a șaptea cupă din istorie câștigată de „cetățeni” și al treizecilea trofeu per total.
Gol în secunda 15
Partida a început practic de la scorul de 1-0 pentru Man. City, care a deschis scorul în secunda 15, în urma unei bombe a lui Gundogan, care l-a lăsat cu ochii în soare pe De Gea, și la propriu și la figurat. A fost nevoie de numai cinci atingeri pentru ca tabela de pe Wembley să se deblocheze, iar golul rapid a dinamizat imediat meciul.
Manchester City continuă să preseze la poarta lui Man. United, însă „diavolii” reușesc să facă față ocaziilor elevilor lui Guardiola. Din nimic, Manchester United se trezește cu șansa egalării. În urma analizei VAR, centralul Paul Tierney a dictat penalty pentru echipa lui Erik ten Hag. Jack Grealish a șters cu degetele o minge deviată de Wan-Bissaka și i-a repus practic în meci pe rivali. Bruno Fernandes a transformat fără emoții și a redat speranțele a 45.000 de spectatori de pe Wembley (min. 34).
Gundogan, omul meciului
Golul de 1-1 a echilibrat lucrurile pe teren, iar restul primei reprize a fost echilibrată. La cinci minute după pauză, Gundogan a reușit dubla după o execuție din voleu, cu piciorul stâng. Deși mingea n-a avut intensitate, a țopăit de mai multe ori iar De Gea s-a văzut învins.
Meciul a continuat să fie dinamic până la final, cu ocazii importante de ambele tabere, o bară pentru Man. United în prelungiri, dar și un gol anulat pentru „cetățeni”. Man. City a dovedit însă că e o echipă mare și a știut să gestioneze posesia, și implicit rezultatul de pe tabelă.
Astfel, echipa lui Pep Guardiola câștigă Cupa Angliei în fața rivalilor. Este a șaptea cupă din istorie și al treizecilea trofeu în palmaresul clubului. Manchester City a cucerit în acest sezon și titlul în Premier League și are șansa istorică de a realiza „tripla”, dacă va triumfa și în finala UEFA Champions League, în fața lui Inter.