AD

ACTUALITATE

Marcel Vela, decizia care îi va frustra pe români!!!

todaymai 30, 2020 2

Background
share close
AD
AD

Ministrul Internelor, Marcel Vela, a declarat vineri că după data de 1 iunie nu se modifică restricțiile privind adunările private. Astfel, și după relaxările care vor intra în vigoare de luni, la petrecerile private care se desfășoară în aer liber pot participa cel mult 16 persoane, iar dacă petrecerea este organizată într-un apartament pot participa maximum 8 persoane.

Stare de alertă. “Ca și înainte, la petrecerile private în aer liber pot participa 16 persoane, iar în spații închise, de exemplu într-un apartament, maxim 8. Acuma a rămas aceeași regulă și după 15 iunie, pentru că nu s-a internvenit pe zona de petreceri private”, a declarat ministrul Internelor.

Marcel Vela a precizat că după data de 15 iunie autoritățile vor discuta cu specialiștii și vor decide în ce va consta următorul val de relaxări.

De luni, 1 iunie, vor fi deschise terasele și plajele, iar pentru ieșirea din localități nu va mai fi nevoie de declarația pe propria răspundere.

Hotărârea de Guvern care stabileşte măsurile de relaxare care intră în vigoare la 1 iunie a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial. Premierul Ludovic Orban a anunţat deja că va fi modificată, pentru a permite folosirea plajelor şi de către persoane cu prosopul sau cearceaful. 

Documentul a fost publicat vineri în Monitorul Oficial, iar autorităţile au anunţat că, până la 1 iunie, vor fi publicate şi ordinele comune ale unor miniştri care detaliază condiţiile pentru deschiderea teraselor, plajelor, pentru reluarea unor activităţi sportive sau pentru organizarea de evenimente culturale în aer liber.

Potrivit Hotărârii adoptate în şedinţa de joi, se modifică Anexa 3 la HG prin care a fost instituită starea de alertă.

Premierul Ludovic Orban a anunţat deja că HG va fi modificată, astfel încât să poată folosi plajele şi persoane cu prosopul sau cearceaful, nu doar cele cu şezlonguri.

HG adoptată de Guvern a transpus decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care a stabilit: 

Art.1 (1) Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi sportului şi ministrului Sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

(2) Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor profesionişti şi a competiţiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

(3) Începând cu data de 1 iunie se permite desfăşurarea, de către sportivii profesionişti, a activităţilor de pregătire fizică în spaţii închise, cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi sportului şi ministrului Sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) şi (3) nu se aplică activităţilor de pregătire şi competiţiilor sportive din domeniul sporturilor de contact.

Art. 2 Începând cu data de 1 iunie, este permisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanţă de minimum 2 metri, unul faţă de celălalt, purtarea măştii de protecţie şi respectarea condiţiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi ministrului Sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 3 Începând cu data de 1 iunie, se ridică restricţiile/interdicţiile privind deplasarea persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane.

Art. 4 Începând cu data de 1 iunie, se reia transportul feroviar internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din şi către România, cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit art. 32,34 şi 37 din Legea nr. 55/2020.

Art. 5 Începând cu data de 1 iunie, se reia transportul rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din şi către România, cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit art. 32, 35 şi 37 din Legea nr. 55/2020.

Art. 6 Începând cu data de 1 iunie, se permite prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 7 Începând cu data de 1 iunie, accesul persoanelor pe plaje se realizează doar cu asigurarea obligatorie de şezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite şi cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, ministrului sănătăţii şi ministrului mediului,apelor şi pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 8 Începând cu data de 1 iunie, se permite organizarea de spectacole de tip drive-in, ocupanţii unei maşini fiind membri aceleiaşi familii, măsurile de protecţie sanitară fiind stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 9 Prezenta Hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com