MARCEL VELA: „DOAR PRINTR-O MINUNE AR PUTEA FI REDESCHISE RESTAURANTELE PE 15 IULIE”

Șeful MAI, Marcel Vela a declarat aseară că toate instituțiile cu atribuții de control și verificare vor ieși în teren în această perioadă. De asemenea, el a menționat că toți angajații și cetățenii care nu respectă legea vor fi aspru amendați.

„Cei care nu respectă legea, fie că sunt operatori economici, magazine, supermarketuri, cluburi, terase, trebuie să ştie că Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu alte instituţii, direcţiile de sănătate publică, direcţiile sanitar-veterinare, oficiile pentru protecţia consumatorului, ITM-urile, toată zona de control şi de verificare va fi în teren. (…) Toţi vom fi atenţi în această perioadă, există un plan de măsuri (…), toate forţele sunt în teren şi vom fi atenţi ca cei care nu respectă regulile să fie sancţionaţi. Din păcate, sunt şi asemenea oameni care nu respectă regulile, dar, din fericire, majoritatea, 80-85% dintre cetăţeni respectă, sunt atenţi şi analizează, cântăresc fiecare acţiune, fiecare măsură pe care o pot respecta şi aplica”, a spus Marcel Vela.

Marcel Vela a precizat că prefecții de județ vor avea o muncă foarte importantă în acest sens. Ei vor raporta fiecare  schimbare în contextul pademiei de COVID-19.

„Am dispus, încă de ieri (vineri, n.r.), ca prefecţii să raporteze zilnic tot ceea ce se întâmplă la nivel judeţean, în acelaşi timp să fie în teren, să facă apel la presa judeţeană de a participa la aceste controale pentru că, în mod esenţial, este importantă comunicarea publică. În acelaşi timp, prefecţii au şi acest atribut de a coordona, la nivelul judeţelor, comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi pot să le convoace în fiecare zi pentru a analiza în mod operativ, real şi eficient, situaţia la nivelul fiecărui judeţ. Pot fi judeţe care stagnează, care înregistrează o creştere sau o scădere a cazurilor, şi în urma implicării autorităţilor judeţene, că sunt primari, consiliul judeţean sau prefectura, toate forţele trebuie să concure la acest efort naţional de a salva sănătatea populaţiei. Cel mai important este să salvăm vieţile”, a spus Vela.

”Doar printr-o minune, să scadă cazurile”

Întrebat despre o posibilă redeschidere a restaurantelor pe 15 iulie, ministrul Afacerilor Interne a spus că doar  minunile ne mai pot „salva”.

„După cum evoluează această epidemie, 15 fiind săptămâna viitoare totuși, miercuri, doar printr-o minune să spunem că ar scădea cazurile, nu ar fi exlus. Dar, cum această minune depinde de fiecare dintre noi, avem posibilitatea fiecare dintre noi să facem minuni.”, a conchis Marcel Vela.

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE