MARIUS ELISEI, MESAJ SUBLIMINAL PENTRU OANA ROMAN, DUPĂ DESPĂRȚIRE: „NU STĂ CRINUL CU CIULINUL”. VIDEO

Deși nu prea o arată, Marius Elisei pare extrem de afectat de divorț, sau cel puțin asta de înțelege din ultima postare pe care a făcut-o pe Instagram, la categoria Instastories.

a

Concret, fostul soț al Oanei Roman s-a filmat în timp ce pe fundalul video-ului se aude piesa lui Connect-r, Înapoi la zero. Melodia este de dragoste, iar vesturile lasă multe de înțeles.

„Gol pe dinăuntru vin să fac iar plinul
Tu Doamne te cobori ș-apoi dispari și rupe filmul
Dar taina ta e simplă s-o simtă mai tot creștinul
Nu stă crinul cu ciulinul nici dulceața cu veninul
Mă fac că nu văd Doamne, că duc păcate de-o vreme
Le duc în spate pe toate mi-am făcut teme și scheme
Justificări la probleme, să pară totul devreme
Dar orice măr frumos pe-afară ascunde-n în el un mare vierme
Dă-mi ochii tăi că ochii mei sunt deja alții
Dă-mi mâna ta ca să o întind când o cer frații
Dă-mi jugul tău să-l pun la gât când vreau senzații
Și puțin din arta ta când mă apuc să fac creații
Doamne te rog
Nu sunt vreun erou”, sunt doar o parte din versurile piesei care pare dedicată special fostei soții.

Fetița celor doi, cea mai afectată de divorț

Isabela Elisei este afectată de despărțirea părinților, care, din câte se pare, s-au schimbat atât de mult, încât nu pot să își mai trăiască viața împreună. Prezentă în emisiunea în care apare alături de fiica sa, Oana Roman a vorbit despre decizia luată de aceasta după ce tatăl ei a plecat de acasă.

Azi-noapte, fosta prezentatoare a mărturisit într-o filmare postată pe Instagram Stories că va pleca într-o vacanță cu fiica care suferă de când părinții ei s-au despărțit.

„Isa doarme acum cu mine de când tati a plecat. Practic, patul este doar de formă, camera ei este folosită doar pentru lucru”, a declarat vedeta în cadrul emisiunii. Oana Roman s-a mutat în 2019 într-o vilă spațioasă, care are la interior 300 de mp și constă în: 4 dormitoare, 2 livinguri, un garaj, dar și o terasă, unde ea și cei dragi se pot bucura de o priveliște frumoasă în zilele călduroase.

Sursa: cancan.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com