ACTUALITATE

Mesaj RO-Alert: Pot cădea obiecte din spațiul aerian

todaySeptember 8, 2024 61

Background
share close

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru locuitorii din judeţele Tulcea şi Constanţa, în care au fost avertizați că pot să cadă obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac al rușilor asupra Ucrainei, în apropierea graniţei cu România. Este pentru prima dată când un astfel de mesaj este trimis și în județul Constanța. Până acum au mai fost alertate doar județele Tulcea, Brăila și Galați.

„În această seară a fost transmis un mesaj RO-Alert pe teritoriul judeţelor Tulcea şi Constanţa după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atacat al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea graniţei cu România. Mesajul transmite informaţii de avertizare şi de informare a populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de adăpostire în cazul în care situaţia o impune”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Ei au precizat că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei din zona de graniţă a României.

Captură Foto: Balan Mirel Ovidiu – Fx Net

„Facem menţiunea că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei din zona de graniţă a României cu Ucraina despre faptul ca sunt posibile atacuri ale federaţiei ruse asupra teritoriului ucrainean şi ca există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriului naţional. Până la ora emiterii acestui comunicat nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă 112 în dispeceratul ISU Tulcea”, au precizat cei de la ISU Tulcea.

Mesajul a fost transmis şi locuitorilor din municipiul Constanţa.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată, 90 de minute”, este mesajul RO-Alert primit cu puţin timp înainte de ora 3 de locuitorii din municipiul Constanţa.

sursa: Digi24

Written by: Balan Mirel Ovidiu

Rate it

Similar posts