Mihaela Rădulescu, impecabilă la 53 de ani. Vedeta a recunoscut câte operații estetice are

Mihaela Rădulescu este una dintre cele mai cunoscute femei din România. S-a afirmat și pe plan internațional și este foarte iubită de mulțime de oameni. Astăzi împlinește 53 de ani și este cu adevărat un model de frumusețe pentru multe femei. Arată impecabil și toată lumea și-ar dori să știe la ce secrete apelează.

a

Mihaela Rădulescu, despre operațiile estetice

Mihaela Rădulescu a împlinit astăzi frumoasa vârstă de 53 de ani și este una dintre cele mai frumoase femei din România. Nu își arată deloc vârsta și este foarte apreciată pentru felul în care arată. Recunoaște că are intervenții estetice la nivelul bustului, feței, care au ajutat-o mult și niciodată nu a ascuns aceste detalii, dar spune că cel mai mult contează câtă grijă ai de tine.

“Deci, ceea ce am simţit nevoia să fac am făcut, nu am găsit de cuviinţă să dau explicaţii suplimentare. Cui m-a întrebat i-am explicat. Cine vrea să povestească şi să inventeze operaţii care n-au existat, aia înseamnă deja răutate şi prostie. Cine vrea să afle o poate face foarte simplu, iar eu sunt un mare fan al lucrurilor pe care le putem face pentru noi şi spre binele nostru. Şi le fac de câte ori o să am chef.”, a declarat vedeta, în urmă cu ceva timp, pentru viva.ro.

Vedeta a mărturisit că nu ține diete, dar este foarte atentă la tot ce mănâncă. Nu se înfometează, mănâncă la ore fixe și face foarte mult sport.

Fiul Mihaelei a devenit major

Mihaela Rădulescu a anunțat cu emoție pe rețelele de socializare că fiul ei, Ayan Schwartzenberg, a devenit major. Și-a sărbătorit frumoasa vârstă pe 1 august, cu doar două zile înaintea mamei sale. Mama sa este foarte fericită pentru el și l-a atenționat că de acum este bărbat și răspunde pentru ceea ce face.

„Nu am destule cuvinte ca să exprim ceea ce simt! Oh, băiatule, ești bărbat de acum!”, a scris Mihaela Rădulescu.

Mihaela este foarte mândră de el, mai ales că este un copil bun, ascultător, care a fost acceptat la două universităţi în America și iubește mult sportul. Mamei sale îi este greu să nu îl mai aibă alături, mai ales că ea a fost cea care l-a îndrumat să ia decizia de a studia în afara țării. Îl vede mai rar, dar se bucură că își urmează visul și va deveni cineva în viață.

 „El e într-un moment de reuşită, el e pe un drum foarte bun, dar eu sufăr pentru că eu eram aia care îi povestea de şcoli în America şi sufăr că mi-am făcut-o singură cu mâna mea”, a dezvăluit, anul trecut, Mihaela Rădulescu.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com