Oana Roman și Mioara Roman, Cornel Constantiniu și Natașa Raab cu regretatul ei soț, Val Guțul. Sursa foto. facebook.
Mioara Roman a ajuns de urgență la spital, după ce a suferit un accident în centrul de îngrijire în care se află de mai bine de un an. Starea de sănătate a mamei Oanei Roman este în continuă degradare, de când a fost diagnosticată cu sindromul Parkinsonian, ”rudă” cu Parkinson, o boală degenerativă a sistemului nervos central de care suferă și actrița Natașa Raab și artistul Cornel Constantiniu, doi artiști care au dispărut din spațiul public, în ultimii ani. În timp ce Mioara Roman este internată în spitalpentru tratament, Natașa Raab, cunoscută drept Coana Chiva din reclamele la lactate, și Cornel Constantiniu sunt acasă, prima – îngrijită de o prietenă, iar artistul – de soția lui, Domnița Constantiniu.
Mama Oanei Roman, diagnosticată de aceeași afecțiune de care suferă și Natașa Raab, alias Coana Chiva din reclama la iaurt, dar și Cornel Constantiniu
Mioara Roman, în vârstă de 83 ani, nu e singura personalitate care suferă de o afecțiune degenerativă a sistemului nervos central. Natașa Raab suferă de teribila boală de când a murit soțul ei, în 2019. Nu mai iese deloc din casă și este îngrijită de o apropiată. În schimb, Cornel Constantiniu a fost diagnosticat cu această maladie în urmă cu aproape 30 de ani. Nici artistul nu mai iese din casă, mai ales de când a venit pandemia.
„Împărtășesc cu voi și momentele grele prin care trec, la fel ca orice om. Pentru ca viata nu este mereu lină, din păcate. Mama a trecut printr-un moment foarte dificil ieri (n.r. sâmbătă, 6 august), ne-am speriat foarte tare! Acum se recuperează și este înspre bine, dar este încă la spital și probabil va mai sta o perioadă.
Vă mulțumesc tuturor pentru multele sute de mesaje și rugăciuni! Pentru mine înseamnă enorm pentru că îmi dați putere și nu mă simt singură. Rugați-vă pt sănătatea voastră și a celor dragi! Nimic nu contează mai mult decât sănătatea. Vă îmbrățișez’’, este mesajul cu care Oana Roman și-a anunțat fanii despre problemele de sănătate ale mamei sale, Mioara Roman.
De altfel, Catinca Roman, sora Oanei, susținea, la finalul anului trecut, că cea care i-a dat viață a fost diagnosticată greșit de medici, fapt ce a acutizat afecțiunea de care suferă mama sa.
“A primit un diagnostic greșit, asta a fost ideea. A fost diagnosticată cu Parkinson și ea, de fapt, avea sindrom parkinsonian plus încă niște mici probleme. Și sigur că tratamentul era pentru Parkinson așa că, dacă vă aduceți aminte momentele acelea în care ea nu se simțea prea bine, erau din cauza tratamentului în cea mai mare parte”, a declarat Catinca Roman, la Antena Stars.
Natașa Raab suferă de Parkinson de când și-a pierdut soțul! Actrița este imobilizată la pat
Natașa Raab, cunoscută și Coana Chiva din reclamele la produsele lactate, este țintuită la pat de aceeași boală nemiloasă. Celebra actriță a fost diagnosticată cu maladia Parkinson în anul 2019, după ce s-a stins din viață soțul ei, medicul Val Guțul. Tot atunci, aceasta a albit mult, iar suferința a pus stăpânire pe sufletul ei. Natașa Raab se află acasă sub tratament, imobilizată la pat. Actrița a făcut public faptul să suferă de o boală imună, care îi afectează creierul.
În trecut, actrița s-a mai confruntat cu probleme de sănătate. În urmă cu 20 de ani, Coana Chiva a avut cancer uterin. Natașa Raab a dispărut din viața publică și nici măcar pe Facebook nu mai este activă. Actrița a împlinit 69 de ani pe data de 15 iulie și, dacă altă dată intra online să comunice cu prietenii ei virtuali, în prezent, activitatea ei pe rețeaua socială este inexistentă. Nici în celebra reclamă Prea bun, prea ca la țară, pentru care a devenit atât de cunoscută publicului, în ciuda rolurilor jucate în filme sau pe scenă, nu a mai apărut.