Moaștele Sfintei Maria Magdalena au ajuns în România. De ce este atât de iubită această Sfântă

Moaștele Sfintei Maria Magdalena au ajuns în România, iar credincioșii pot merge să le vadă la o biserică din județul Teleorman care va fi sfințită la sfârșitul acestei săptămâni. Este vorba despre lăcașul de cult din cadrul Așezământului monahal Pantocrator de la Drăgănești-Vlașca.

Cât timp rămân în țara noastră Moaștele Sfintei Maria Magdalena

Sfintele moaște au fost aduse din Grecia, de la Mănăstirea Simonopetra și vor rămâne la biserica din județul Teleorman până luni, 27 septembrie în jurul amiezii. Tot în cadrul bisericii Așezământului monahal Pantocrator de la Drăgănești-Vlașca, zilele acestea, credincioșii se pot închina la moaștele Sfântului și Marelui Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, aflate în patrimoniul Mitropoliei de Veria, din Grecia.

Moaștele Sfintei Maria Magdalena au ajuns în România. De ce este atât de iubită această Sfântă

Pentru a se evita aglomerația, dar în același timp, pentru a da ocazia tuturor credincioșilor care își doresc, să se închine la sfântul altar al bisericii Aşezământului monahal Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca, preoții au prelungit perioada de închinare.

💥Pastila Emotionala cu Psiholog Ana-Cristina Babita, + invitat special Fotograf Alex Harabagiu 💥 💥 Subiectul emisiunii: Avantajele si dezavantajele de a avea un business de succes. 💥

Moaștele Sfintei Maria Magdalena au ajuns în România. De ce este atât de iubită această Sfântă

Pentru a se evita aglomerația, dar în același timp, pentru a da ocazia tuturor credincioșilor care își doresc, să se închine la sfântul altar al bisericii Aşezământului monahal Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca, preoții au prelungit perioada de închinare.

Menționăm faptul că perioada de închinare în sfântul altar a fost prelungită până vineri, 1 octombrie, pentru a se evita aglomerația și pentru ca să poată ajunge toți cei care doresc să ia parte la acest deosebit moment, au anunțat reprezentanții bisericii.

Cine a fost Sfânta Maria Magdalena

Sfânta Maria Magdalena, ale cărei moaște se află zilele acestea pe tărâm românesc a fost ucenica și mironosița Mântuitorului Iisus Hristos, cea dintâi și cea mai mare dintre toate mironosițele și purtătoarele de mir.

Ea a fost prima care a primit de la înger vestea Învierii Domnului și prima care L-a văzut pe Iisus Hristos după Învierea Lui din morți. Tradiția spune că după Înălţarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alături de Sfinţii Apostoli la răspândirea credinţei, de aceea, ea este numită şi întocmai cu Apostolii.

Sfântul și Marele Mucenic Dimitrie, izvorâtorul este unul dintre cei mai mari sfinți militari atât în Biserica Ortodoxă cât și în Biserica Catolică .Moaştele Sfântului Dimitrie, izvorâtoare de mir au ajuns în România de la biserica sa din Tesalonic, Grecia.

Multe minuni au săvârșit aceste moaște, Sfântu Mucenic Dimitrie fiind unul dintre cei mai mari sfinți mucenici, făcători de minuni și tămăduitori. Numele de Izvorâtorul de Mir vine de la o altă minune, și anume, faptul că după trecerea în neființă a acestui Sfânt, din osemintele sale a început să curgă mir. În iconografie, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este înfățișat în chip de luptător, pe un cal, învingându-l pe împăratul păgân Maximian.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com