Mulţi ar spune că s-a făcut dreptate. Ce s-a întâmplat cu mama gemenilor căzuţi de la etaj

Au apărut noi detalii în cazul gemenilor care au murit, după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc din Ploiești. Zilele acestea, mama celor doi copii a postat pe noul cont pe social media videoclipuri în care dansa, fiind foarte criticată pentru acest lucru, la doar câteva zile de la înmormântarea celor mici. De asemenea, femeia a fost pusă sub urmărie penală pentru ucidere din culpă. Ce s-a întâmplat cu cel de-al treilea copil al familiei?

Noi detalii în cazul femeii din Ploiești care și-a înmormântat cei doi gemeni în urmă cu câteva zile. Aceasta a postat pe noul cont de Tik Tok videoclipuri, în unele dintre acestea dansând pe manele. În acest caz, mama gemenilor a fost foarte criticată pe rețelele de socializare. La scurt timp, a apărut informația conform căreia femeia a fost pusă sub urmărire penală pentru ucidere din culpă. De asemenea, cel de-al treilea copil al său, David, în vârstă de cinci ani, se află acum în grija tatălui și este monitorizat de DGASPC Prahova.

Dosarul a fost finalizat de către DGASPC Prahova și va fi înaintat la finalul săptămânii instanței de judecată. În condițiile în care instanța decide ca mama celor doi gemeni din Pliești să fie decăzută din drepturile părintești, atunci nu va mai avea voie să ia legătura cu fiul ei până când va deveni major. Dacă face dovada reabilitării, atunci poate fi repusă în drepturi, arată observatorulph.ro.

În prezent, fiul în vârstă de cinci ani se află în grija bunicului patern, în Ploiești, alături de tatăl biologic, bunicul, o mătușă și doi verișori. Familia este monitorizată. Până la vârsta de cinci ani, micuțul nu a mers nicio zi la grădiniță, iar persoana care s-a ocupat de problemele de sănătate ale acestuia este mătușa pe linia paternă, fiind și cea care l-a înscris pe acesta la micul de familie.

„Copilul, David, este bine întreținut. Locuința este una decentă în care băiatul ar putea fi crescut. Angajații noștri au fost, de joi dimineață, în mai multe controale. Într-o seară chiar i-au găsit pe toți la masă, iar tatăl era foarte atent cu copilul. Tatăl muncește cu carte de muncă, este muncitor la o societate comercială. Bunicul are pensie după o viață de muncă, iar mătușa face curățenie la blocuri. Sunt oameni modești, dar au fost cooperanți și am văzut că se preocupă de soarta celui mic. Nu se pune problema ca David să ajungă la centrul de plasament. Mai mult ca sigur, tatăl va obține custodia celui mic”, a transmis directorul Mihaela Șindilă.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com