Ne-a făcut pe toți să râdem, dar apoi a dispărut de la tv și viața i-a dat o lovitură grea. Ce face acum Gogoașă din serialul Trăsniții

Gogoașă din serialul Trăsniții a fost unul dintre cele mai simpatice personaje de pe micile ecrane, mereu pus pe șotii, care a făcut deliciul telespectatorilor. Brusc a dispărut de la televizor, însă publicul nu l-a uitat. Din nefericire, actorul pe numele său real Constantin Zamfirescu s-a luptat cu o boală nemiloasă.

Constantin Zamfirescu, Gogoașă din Trăsniții a primit un diagnostic crunt

În urma unor analize de bază, actorul din Trăsniții de la Prima tv a aflat că are o tumoră pe rinichiul drept. A fost operat laparoscopic chiar de către medicul care i-a descoperit tumora. Se întâmpla anul trecut în octombrie.

Într-un interviu pentru ciao.ro, Constantin Zamfirescu a spus că a avut noroc și că a trecut peste această cumpănă. Are un optimism molipsitor și crede că nimic din ce i se întâmplă nu este aleator.

Este un destin și pentru asta nu trebuie să mă lupt împotriva lui, împotriva destinului și mai mult decât atât trebuie să-l îmbrățișez, să trec mai departe, depășind cu bucurie și optimism toate încercările vieții pentru că am o familie frumoasă pentru care nu trebuie să renunț sau să cedez în fața niciunui obstacol, a spus actorul.

Acum, la câteva luni de la operație, Gogoașă din Trăsniții se simte foarte bine, este activ, muncește, dar are grijă să nu-și neglijeze sănătatea pentru că a rămas cu un singur rinichi.

Cum s-a schimbat viața actorului Constantin Zamfirescu după ce a scăpat de cancer

Spune că nu are voie să consume carne și că spectrul alimentar i s-a limitat drastic, dar asta nu pare o problemă pentru actorul care Constantin Zamfirescu, un om foarte optimist.

Sunt foarte norocos! Am tot ce-mi trebuie să fiu mulțumit. Printr-un joc de întâmplări, muncă și dedicație, am reușit să ajung în fața dumneavoastră, fie pe scenă, fie la televizor și să vă transmit din bucuria și fericirea mea. Am o familie minunată, mare. Avem patru copii, două fete și doi băieți, în ordinea vârstelor, Omar 26, Luiza 25, David 18 și Sara 16 ani. Mai avem și cinci motani, toți din rasa Persian, a mai spus actorul Zamfirescu.

Viața actorului care a jucat rolul lui Gogoașă în serialul Trăsniții nu a fost deloc ușoară. I-a murit o fetiță, iar alta s-a născut cu o tumoră. Fetița moștenește talentul la desen al tatălui ei și are toate șansele să devină o artistă.

După serialul Trăsniții, Constantin Zamfirescu și-a descoperit pasiunea pentru cofetărie și plăcerea de a modela. Nu a abandonat actoria, dimpotrivă, și-a făcut trupă de comedie  – Saboorii – cu câțiva colegi de breaslă.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com