Nelu Tătaru, despre cel mai grav scenariu. În ce condiții s-ar atinge pragul roșu

Nelu Tătaru a declarat vineri în cadrul vizitei la Iași că România va atinge pragul critic în momentul în care vor fi 2.000 de cazuri la Terapie Intensivă.

Totodată, ministrul sănătății le-a recomandat românilor să aibă grijă și să respecte în continuare regulile pentru a evita îngreunarea muncii sistemului medical.

Nelu Tătaru, despre cel mai grav scenariu

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a vorbit vineri la Iași, înainte de a participa la o conferință de boli infecțioase că cel mai grav scenariu va avea loc în momentul în care vor fi raportate 2.000 de cazuri la Terapie Intensivă, iar în acest moment România are 300 de pacienți internați la ATI.

Cel mai grav scenariu este atunci când vom avea un număr crescând de cazuri de la o zi la alta, care vor sufoca sistemul medical, în mod special Terapia Intensivă. În acest moment nu vom ajunge. Avem în spitatele suport covid 2.000 de paturi, din care 840 sunt complet utilate. În acest moment, avem 300 de pacienţi în Terapie Intensivă. Pragul roșu este să avem 2.000 de cazuri în Terapie Intensivă”, a declarat vineri, ministrul Sănătății.

Potrivit Libertatea.ro, Tătaru a subliniat faptul că românii trebuie să fie vigilenți și să folosească toate măsurile de protecție pentru a evita îngreunarea sistemului medical.

Conform acestuia, în următoarele două săptămâni populația trebuie să fie înțelegătoare pentru că în unele persoane infectate au refuzat internarea și izolarea, iar acest lucru poate agrava situația.

Capacitatea de tratare a cazurilor de coronavirus

În același timp, ministrul sănătății a menționat că România are o capacitate de 27-28 de mii de teste pe zi, dar în momentul de față nu se face acest număr de teste, susținând că nu există destul personal medical pe perioada concediilor.

Referitor la tratament, Tătaru a precizat că România a primit un număr de flacoane de Remdesivir, dar majoritatea producției a rămas blocată în Statele Unite ale Americii.

Sursa: redactia.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com