Ministrul Sănătății a oferit joi informații de ultimă oră despre coronavirus. Conform acestuia, în următoarele două săptămâni România se va confrunta cu o creștere mare de cazuri noi de COVID-19.
Nelu Tătaru, informații de ultimă oră. Ce se va întâmpla în următoarele două săptămâni
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat joi că România se află în perioada în care se consumă virusul, iar următoarele două săptămâni vor fi cruciale.
Potrivit acestuia, sunt 4.000 de pacienți infectate cu noul coronavirus care au refuzat internarea sau care au cerut externarea după aproximativ trei săptămâni.
„Sunt două săptămâni grele, în care vom avea o creștere progresivă a numărului de cazuri, în care noi, ca și sistem sanitar, ca și Guvern, trebuie să adaptăm unitățile sanitare pe care le avem, paturile de terapie intensivă, aparatura, la numărul pe care îl fiecare zi îl vedem”, a spus Nelu Tătaru, joi.
Conform ministrului Sănătății, cadrele medicale s-au luptat începând cu 23 iulie, odată cu intrarea în vigoare a legii carantinării, să verifice, să izoleze și să carantineze persoane infectate.
Nelu Tătaru a subliniat faptul că românii trebuie să respecte regulile simple, pentru că în acest fel noile cazuri de coronavirus nu ar mai fi la fel de multe.
„Dacă le gestionăm și noi, și populația, și agenții economici și respectăm regulile simple, putem vorbi peste două- trei săptămâni de o aplatizare și o scădere. Dacă nu, să ne așteptăm la o creștere progresivă pe care sistemul sanitar se va strădui să o gestioneze„, a mai spus Tătaru.
De ce apar rezultate false la testele de coronavirus
Epidemia de coronavirus a devenit tot mai greu de controlat în România, iar în presă au ieșit informații conform cărora multe din testele de COVID-19 ar putea avea rezultate false.
Potrivit specialiștilor există două scenarii foarte periculoase, și anume: în cazul în care o persoană infectată cu coronavirus face testul și rezultatul iese negativ, va îmbolnăvi și alte persoane, și scenariul în care o persoană care nu are COVID dar obține un test pozitiv, se poate îmbolnăvi în spital.
„Testele de coronavirus au o sensibilizare între 70 şi 95%, în funcţie de fragmentele ARN. Deci testele sunt extrem de precise. Problemele apărute la rezultate ţin de alte motive„, a clarificat dr. Virgil Musta.