Niculina Stoican a făcut noi declarații în legătură cu scandalul momentului. Aceasta a confirmat că va merge în instanță pentru a se apăra după ce fostul impresar al lui Petrică Mâțu Stoian, Doru Gușman, i-a adus acuzații grave.
Artista de muzică populară este foarte supărată pe Gușman și va merge până în pânzele albe pentru a-și face dreptate
Bunul prieten și impresar al regretatului Mâțu Stoian a acuzat-o pe Niculina Stoican că i-a făcut viața un calvar artistului. De aceea el ar fi decis să părăsească Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase”.
Doru Gușman a povestit că Petrică Mâțu Stoian era foarte supărat din cauza comportamentului pe care Niculina Stoican îl avea față de el. Aceasta l-ar fi umilit în repetate rânduri și din cauza certurilor și a nemulțumirilor artistul a decis să se retragă din ansamblu.
Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, Niculina Stoican a vorbit despre următorul pas pe care îl va face pentru a rezolva odată pentru totdeauna acest scandal. Ea neagă cu vehemență acuzațiile care i se aduc și susține că ea și colegul ei de breaslă s-au înțeles de minune și nu au avut niciodată probleme.
”S-au adus injurii instituției pe care o conduc, mie ca om. Vom face demersurile necesare din punct de vedere juridic. Se va veni cu probe, cu dovezi, așa cum trebuie să se facă”, a spus Niculina Stoican.
Cântăreața de muzică populară a citit ultima conversație pe care a avut-o cu Petrică Mâțu Stoian. Cei doi glumeau, râdeau și se înțelegeau ca doi buni prieteni. Ea a povestit că Petrică Mâțu Stoian îi era un prieten foarte loial și un adevărat sprijin în momentele grele.
„Mi-e greu. Poate eu sunt ultima care ar fi trebuit sa spun ca mi-e greu, familia este cea mai afectată. Noi ne-am născut aproape în același loc, ne-am început cumva cariera împreună. Tot parcursul nostru se leagă intr-un fel sau altul. Petre pentru mine nu a fost un prieten, ci dincolo de aceasta prietenie, a fost familie.
Noi eram în primul rand sprijin unul pentru altul. Nu conta ca aveam concerte, că o să cantam sau nu. Noi ne bucuram de realizările noastre împreună. Noi niciodată nu am defilat cu relația noastră. (…) Din mesajele prezentate vi se pare că noi doi am fi fost certați? Nu. Vreau ca oamenii să înțeleagă. Ne ciondăneam pe diverse lucruri, dar chestii normale.
Niciodată sa nu ne vorbim, sa ne purtam ura sau ceva. Vă spun cu lacrimi în ochi, nu pot să cred că nu o să-i mai aud vocea, glumele, râsul. Erau atâtea lucruri frumoase care se întâmplau între noi.”, a declarat Niculina Stoican în emisiunea lui Cătălin Măruță.