ASCULTA LIVE ASCULTA FX NET RADIO
Cazul Antoniei, fetița de 4 ani și 6 luni din Arad care a fost omorâtă de tatăl ei vitreg, ascunde detalii cutremurătoare. Diagnosticată cu autism, fetița a fost ucisă de Florin, iubitul mamei sale, care s-a enervat că micuța avea nevoie de atenție din partea lui.
”El motivează că a fost foarte tulburat și deranjat de multele treburi care au rămas numai pe el. Fetița s-a apropiat de el și, la un moment dat, din cauza stării în care se afla, a împins-o prima dată, iar ea a revenit. Atunci a împins-o prima dată cu capul de perete, ea s-a întors, iar apoi a mai lovit-o o dată și a căzut jos”, a declarat Pavel Palcu, procuror criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
După ce și-a dat seama că a omorât-o pe Antonia, Florin Crișan (23 de ani) i-a aruncat cadavrul pe un câmp de la marginea orașului, după care l-a incendiat cu două sticle de acetonă, pentru a-l face imposibil de identificat.
”Inculpatul a declarat că, apropiindu-se de copil, a constatat că fetiţa nu are puls, s-a speriat şi s-a gândit să scape de cadavru, pe care l-a depus într-un geamantan, l-a ambalat practic într-un geamantan. A apelat apoi la o firmă de taximetrie, s-a deplasat cu taxi până în cartierul Bujac din municipiul Arad şi, după ce a ajuns în zona cimitirului, a lăsat cadavrul într-o zonă cu vegetaţie mai stufoasă, plecând de la faţa locului.
”Mama fetiței omorâte nu ştia inițial nimic. Născuse de şase zile şi a venit acasă în cursul zilei de luni. A întrebat unde este minora şi concubinul i-a răspuns că se află la vecini.
Conform declaraţiei unei martore – persoana care s-a prezentat să facă denunţul la IPJ Arad -, este cunoscut ca un consumator de droguri”, a declarat marți Ruxandra Tarcea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Sabrina, mama Antoniei, fusese internată săptămâna trecută într-o maternitate din Arad, unde născuse al treilea ei copil. Și Antonia, și Oscar (un băiețel de trei ani) erau rezultați din legătura femeii cu Daniel Oancea, un bărbat care în prezent este stabilit în Olanda.
Potrivit informațiilor rezultate din anchetă și citate de aradon.ro, Florin Crișan a recunoscut în fața procurorilor că ar fi consumat droguri cu două zile înainte de crimă. După ce și-a recunoscut fapta, bărbatul a primit un mandat de 30 de zile de arest preventiv, deși avocatul criminalului solicitase doar arestul la domiciliu.
Sabrina, iubita lui Florin Crișan, este în proces cu Daniel Oancea, tatăl Antoniei și al lui Oscar. Într-o cauză judecată în prezent de magistrații din Buzău, orașul natal al Sabrinei, mama Antoniei îl reclamase pe fostul ei partener de viață într-o speță având drept obiect ”exercitarea autorității părintești”.
Foarte afectat de pierderea fetiței lui, Daniel Oancea a anunțat oficial că va reveni în țară din Olanda și va face tot posibilul pentru a-și lua băiatul, pe Oscar, în grijă. Bărbatul a povestit că, în ciuda faptului că Sabrina părea o mamă bună, cei doi copii ai lor suferiseră mult anul trecut, când fuseseră opăriți cu mâncare.
Și criminalul Florin Crișan, dar și mama lui, Cristina, se prezentaseră recent în instanță, dar într-un caz de altă natură, potrivit informațiilor FANATIK. Alături de mai multe rude, cei doi apăruseră în aprilie 2021 în postura ”pârâților” la Judecătoria Arad, într-un proces cu miză imobiliară.
Soluția pe scurt: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. Iolanda în contradictoriu cu pârâţii M. Lavinia Ioana, Crişan M., Crişan C.E., Crişan F. B. şi Crişan I. T.”, așa suna hotărârea judecătorilor.
Pronunțată în aprilie anul curent, decizia magistraților arădeni nu a fost atacată cu apel de pârâți, așa că a rămas definitivă. Procesul demarat acum doi ani privea o moștenire și o modificare de carte funciară în favoarea reclamantei, după ce în septembrie 2019 instanța anulase un certificat de moștenitor eliberat în 2008.
Written by: admin