Spania ia măsuri tot mai drastice pentru a preveni apariţia unor noi focare de Covid-19. În Catalonia, purtarea măștii a devenit obligatorie, deplasările cetățenilor sunt limitate, iar cluburile de noapte au fost închise, potrivit Realitatea Plus.
Autorităţile din Mallorca au închis pentru următoarele două luni străzi cu pub-uri frecventate de tinerii turişti germani şi britanici, după o serie de petreceri care nu au respectat regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
În ultimele zile, în Spania s-au înregistrat mii de noi cazuri de infectări, lucru care a determinat Marea Britanie să introducă obligativitatea carantinei pentru persaonele care vin din această țară.
Recent, șeful Departamentului de Sănătate din Madrid a îndemnat cetățenii să poarte mască de protecție inclusiv acasă dacă se află în prezența unor oameni cu care nu locuiesc.
Luni, bilanțul epidemiei din Spania a ajuns la 319.500 de cazuri de Covid-19 și 28.430 de decese.