AD

SOCIAL

Noi restricții! Terasele își reduc programul până la ora 22.00, iar piscinele se închid

todayiulie 23, 2020 9

Background
share close
AD
AD

Județul Argeș este grav afectat de pandemia de coronavirus, astfel că autoritățile au decis să ia măsuri drastice pentru a stopa răspândirea noului coronavirus.

Astfel că terasele vor reduce programul, în timpul săptămânii, până la ora 22.00, iar în weekend, până la ora 23.00. Mai mult decât atât, se închid piscinele și târgurile. Decizia a fost luată în scurtă vreme în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și comunicat de către prefectura Argeș.

Programul teraselor se reduce, de luni până vineri, până la ora 22.00, iar în weekend până la ora 23.00. Piscinele și bazinele de înot vor fi închise, excepție făcând sportivii care își vor putea continua antrenamentele.

12 localități sunt sub monitorizare, printre care și 2 localități importante: Pitești și Mioveni.

Luni, pe data de 27 iulie, autoritățile se vor întâlni din nou într-o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, moment în care se va decide dacă se va aplica măsura de carantinare asupra vreuneia dintre localitațile aflate sub supraveghere.

1.030 de cazuri de îmbolnăvire în 24 de ore

Până astăzi, 22 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 40.163 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 24.663 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.693 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.030 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 2.101 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 21.07.2020 (10:00) – 22.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 decese ( 19 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, București și Ilfov.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.179. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 293 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.009.273 de teste.

Pe teritoriul României, 336 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 213 persoane se află în izolare instituționalizată.

Sursa: ciao.ro

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com