Orban îl avertizează pe Marcel Vela: „CCR judecă miercuri sesizarea privind starea de alertă. Trebuie să ne pregătim”

Premierul Ludovic Orban i-a solicitat, luni, ministrului de Interne, Marcel Vela, să pregătească „o replică legală, constituţională şi faptică” în cazul unei decizii a Curţii Constituţionale a României (CCR) privind legislaţia pentru starea de alertă.

„Domnul ministru Vela, să ţineţi cont de faptul că Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională şi în privinţa reglementărilor care afectează starea de alertă şi aici trebuie să fim pregătiţi, pentru că termenul de judecare la Curtea Constituţională este miercuri, pe 13 (mai – n.r.), şi aici trebuie să fim pregătiţi pentru orice modificare care este necesară pentru a putea da replica legală, constituţională şi faptică astfel încât să avem un cadru normativ foarte clar privitoare la activitatea CNSSU şi a altor entităţi în cadrul stării de alertă”, a declarat Orban, în debutul şedinţei de Guvern.

Ministrul de Interne a precizat că joi va prezenta „formula de abordare”. „Suntem pregătiţi şi joi vă prezentăm formula de abordare”, a răspuns Vela.

Miercurea trecută, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie, delegarea unor atribuţii de legiferare către autorităţi administrative având ca finalitate restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale încalcă principiul separaţiei puterilor, precum şi prevederile constituţionale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

CCR urmează să discute miercuri sesizarea Avocatului Poporului. Părţile pot trimite Curţii punctele de vedere până luni.

Sursa: romaniatv.net

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com