Paște 2020. Ce a anunțat BOR despre slujba de Înviere. E valabil pentru toată țara

Patriarhia Româna a anunțat schimbările pentru Paște 2020. În toată țara, BOR a luat decizia ca slujba de Înviere să se desfășoare fără cetățeni în Bisercă. Hotărârea vine ca urmare a Ordonanței Militare Nr. 2, care a dispus ca slujbele să se desfășoare fără credincioși.

Astfel, cea mai importantă sărbătoare creștină nu se va mai desfășura așa cum știam cu toții. Este deja evident că nu vom petrece Sărbătorile Pascale în familie, așa cum obișnuiam.

Cum se oficiază slujba de Înviere. BOR a luat decizia pentru Paște 2020

Reprezentanții Bisericii au făcut declarații despre cum vor proceda în ziua de Paște:

„În cazul în care autoritățile nu vor veni cu noi ordonanțe, preoții vor sluji slujba de Înviere în biserici, conform situației de acum, mai exact conform Ordonanţei Militare nr. 1 şi a Ordonanţei Militare nr. 2, care au stabilit măsuri succesive privind limitarea libertăţii de mişcare şi întrunire a cetăţenilor, ceea ce afectează și viața religioasă publică a credincioşilor”

, transmite Pr. Arhid. Ionut Mavrichi, consilier patriarhal.

În acest an, Paștele ortodox pică în data de 19 aprilie. În 2020, de Paște, nu vom primi Lumină Sfântă de la Ierusalim, din cauza pandemiei de COVID-19. Restricțiile sunt valabile și pentru creștinii catolici, care sărbătoresc Paștele pe 12 aprilie, dar și pentru celelalte culte religioase.

Preoții au găsit și soluții pentru a fi aproape de credincioși

Cu siguranță, slujbele de Înviere vor fi oficiate în biserici și transmise pe internet pentru credincioși. Românii vor putea urmări slujbele pe diferite site-uri de streaming și pe posturile Trinitas TV şi Radio Trinitas ale Patriarhiei Române Preoții s-au gândit și cum să îi împărtășească pe oameni la domiciliu, respectând prevederile legale.

„În legătură cu Sfintele Paști, respectiv pâinea și vinul care simbolizează Trupul și Sângele lui Hristos, ar fi și varianta ca fiecare să le pregătească acasă și noi vom da o binecuvântare pentru ele. Însă nici eu, ca preot la biserica mea, nu am deocamdată o soluție (…)

Ne gândeam să mergem la blocuri și să lăsăm la fiecare scară de bloc un anumit număr de pahare, dar ar fi impropriu”, a susținut părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.

Sursa: redactia.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com