Pe ce dată pică Buna Vestire în 2021 și ce trebuie să faci în această zi

Buna Vestire este una dintre cele mai importante sărbători din Calendarul Ortodox. Este o sărbătoare cu dată fixă și este rememorată în fiecare an la 25 martie. Odată cu această zi, vin și mai multe tradiții și obiceiuri importante, pe care trebuie să le respectăm pentru a aveao zi bună, dar și pentru a atrage de partea noastră norocul și lucrurile bune.

Ce sărbătorim de Buna Vestire

La fel ca în fiecare an, Buna Vestire este sărbătorită la data de 25 martie și cade exact în timpul postului de Paște. În popor, ziua este cunoscută drept Blagoveştenia, ziua în care Arhanghelul Gavriil a adus cea mai importantă veste – cea a venirii în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Biserica acordă dezlegare la pește în această zi, indiferent că pică duminica sau în altă zi a săptămânii, motiv pentru care gospodinele pregătesc cele mai bune preparate din pește. Se spune că Buna Vestire este un praznic împărătesc și de aceea se mănâncă acest tip de carne. Chiar dacă primesc permisiunea de a trece peste anumite prescripţii, nu se consumă carne, ouă sau lactate în aceste zile.

Tradiții de Buna Vestire

Buna Vestire vine cu numeroase tradiții și obiceiuri. Se spune că această zi se mai numește și Ziua Cucului, pentru că pasărea care ne prevestește lucruri importante cântă pentru prima dată pe 25 martie. Trenuie să-l așteptăm cu veselie, voie bună și cu bani în buzunar, pentru a ne merge bine tot restul anului.

De Buna Vestire trebuie să numărăm de câte ori cucul îşi cântă numele, pentru a afla câţi ani mai avem de trăit. Mai mult, tinerii îl intrebau pe cuc când se vor căsători, iar fiecare suntel al lui însemna câte un an.

În această zi trebuie să fim buni și iertători și să nu avem probleme cu nimeni, pentru că relațiile noastre vor continua să fie așa tot restul anului.

Se mai spune că de Buna Vestire este singura zi din an în care omul poate sta la masă cu îngerul său păzitor și trebuie să-i arate acestuia că este un om bun. Pe pragul casei trebuie să se pună pâine şi sare, pe care îngerii să le consume.

La Blagoveştenie se fac mai multe acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor de pe lângă casă şi a insectelor şi omizilor din livezi. Astfel, se fac zgomote pentru a speria forțele malefice și se aprind focuri în grădini.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com