Pensionarii cu venituri mici, care au peste 75 de ani, vor primi tichete în valoare de 180 lei lunar pentru mâncare, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență adoptat recent de Guvern.
Este vorba despre pensionarii care au venituri la nivelul pensiei minime garantate (704 lei) și persoanele fără adăpost, care vor beneficia de mese calde pe bază de tichete valorice, potrivit avocatnet.ro.
Aceste tichete vor putea fi folosite numai pentru a cumpăra mâncare, nefiind posibil să fie preschimbate în bani, se precizează în OUG. De asemenea, persoanele care beneficiază de aceste tichete nu vor putea primi rest în bani la tichete.
Important! Cei care nu se pot deplasa și îndeplinesc condițiile de acordare a tichetelor valorice vor primi masa caldă direct acasă.
Titularul cardului îl va putea folosi numai dacă prezintă și buletinul, mai puțin persoanele fără adăpost, care nu vor fi obligate să prezinte actul de identitate la folosirea tichetelor.
Ca să intre în posesia tichetelor valorice, pensionarii cu venituri la nivelul pensiei minime sociale (704 lei, în prezent) și persoanele fără adăpost vor trebui să se înscrie pe listele ce vor fi întocmite de autoritățile publice locale.
Pentru aprobarea listelor finale cu cei care vor beneficia de aceste tichete, primăriile vor face anchete sociale sau vor apela la alte modalități de identificare a persoanelor vârstnice și persoanelor fără adăpost. Apoi, listele se vor centraliza la nivel de județ și se vor trimite către Ministerul Fondurilor Europene.
Potrivit expunerii de motive a proiectului de OUG, acordarea unor astfel de tichete este cu atât mai necesară cu cât, în contextul epidemiei de coronavirus, două dintre categoriile de persoane direct afectate sunt pensionarii de cel puțin 75 de ani și persoanele fără adăpost.
Atenție! Prevederile proiectului de OUG nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial.